CURĂŢENIA DE PRIMĂVARĂ

E an electoral. Şi Poteraş şi-a adus brusc aminte că e primar pe la sectorul 6. Aşa că la mine în cartier se fac parcări, se schimbă borduri şi se plantează mesteceni şi brazi pe spaţiul verde de pe Drumul Taberei. Noroc că la nu ştiu care altă tură de alegeri au asfaltat şi strada mea, care ducea spre secţia de votare şi acum au o treabă în minus de făcut. Minunat... Dacă se străduiesc puţin, cred că reuşesc să facă şi metroul în două luni.

JURNALISTE PENIBILE

Îmi beam liniştită ceaiul de dimineaţă, uitându-mă la Răzvan şi Dani, când cei doi anunţă invitatele: prima trupă de jurnaliste care şi cântă. Celor care ar fi deschis televizorul mai târziu, probabil li s-ar fi părut o glumă proastă sau o încercare ratată de a transforma nişte centuriste în vedete de teveu la o oră mult prea matinală pentru cerculeţul "18". Două tanti, la limita între cucoane şi puştoaice, Ecstasy, pe numele lor de scenă, se dădeau în stambă. După un cântec relativ ok, au trecut la partea interesantă, şi anume discuţia. Una din ele tocmai se lăuda cum l-a terfelit pe Moga în revista Şoc, la care probabil prestează. Şi cealaltă povestea despre lipsa valorilor din muzica românească şi se băteau cu pumnul în piept că au luat lecţii de canto cu Crina Mardare. Albumul se pare că va ieşi pe piaţă până în vară, asta ca să nu vă grăbiţi acum spre magazinele de specialitate, nu de alta, dar şi aşa e traficul cum e în Bucureşti, asta ar mai lipsi: fanii Ecstasy năpustindu-se să cumpere albumul trupei lor preferate. Un moment ceva mai penibil a fost când fetele a trebuit să presteze live făcând un karaoke pe o melodie de a lui Komornic. Prost inspirat regizorul de platou! Dar, faza pentru care a meritat să-mi pierd cele 10 minute ale dimineţii în faţa televizorului, vine acum: domnişoarele, îmbrăcate cum vă spuneam, ca aduse de pe acel drum pe care îl înjură toţi şoferii, anunţau că pun la cale şi lansarea unei colecţii vestimentare. Ce bine că s-a gândit în sfârşit cineva şi la stilul practicantelor celei mai vechi meserii din lume! (v-aş fi arătat şi o captură de ecran, dar pe calculatorul meu de la birou nu voia să ruleze înregistrarea de pe site a emisiunii).

ROCHIA DE SEARĂ

Multe femei se simt stinghere într-o rochie de seară. Chiar şi multe vedete, când sunt întrebate, zic că cel mai bine se simt în blugi şi tricou. Ei bine, eu fac parte din categoria celor care se simt genial într-o rochie minunată de seară. Îmi dă încredere, senzualitate, chiar putere. Iar Elie Saab este unul din cei mai buni creatori de rochii de seară. Şi, deşi nu contest importanţa lui LBD, eu voi opta mereu pentru o rochie colorată şi plină de personalitate.

JOC

Nu sunt fană a jocurilor pe calculator, dar ăsta chiar e foarte tare. Când nu aveţi ce face, încercaţi-l. E foarte tare!

HAPPY-HAPPY-JOY-JOY

A venit primăvara, temperatura e deja suportabilă şi mă trezesc cu soarele care se prelinge peste pat în fiecare dimineaţă. Viaţa începe să fie frumoasă. :D

FABIAN PEREZ

Tango, Buenos Aires, flamenco, coride, femei şi baruri. Asta e Argentina lui Fabian Perez. Sensibilă, plină de lumini şi umbre, culori şi forme. Merită văzute.

ŞCOALA SPECIALĂ de VIVIANA MUŞA

Recunosc: nu mi-a plăcut niciodată poezia. Nu am înţeles rostul ei. Nu m-a atins cu nimic. Poate că dacă m-aş fi născut acum o sută de ani aş fi fost fan, pentru că era la modă, dar întrebarea este: cine mai citeşte azi poezie? Totuşi, e o formă de artă şi cei care o promovează sunt nişte temerari. Pe Viviana Muşa o ştiu de mult timp şi mi-e simpatică. Pentru că o chinuia talentul, a scos un volum de poezii mai speciale pe care l-a publicat într-o ediţie specială: în cadrul proiectului underground. Oana Cătălina Ninu este cea care crede încă în cultură şi scoate în lume aceste broşuri literare pe care le distribuie gratuit. Şcoala Specială este volumul de poezi al Vivianei. Urmează şi cartea cumpărabilă cât de curând.

CU FUNDUL LA VEDERE

Mulţumită lui Zoso, vineri mi-a explodat traficul. Era vorba de postul legat de fundul meu cel tare. Am primit jdemii de comentarii, dar au fost câteva şi la el pe site. Cea mai tare e aia cu mine care mă culc cu Zoso pentru trafic. Canadianu' rulz! Nu mai am nimic de adăugat...

2 x FHM martie

Andreea Bănică în două ipostaze de copertă, plus călare pe un contrabas în interior, o sârboaică bună rău, o rusoaică cu un fund de zile mari, muzica în Cuba, ciocolată şi Maybach. Şi încă nişte chestii interesante.

CASA ŞI GRĂDINA - MARTIE

Casa şi grădina de martie are o secţiune specială dedicată designerilor de interior care, după părerea mea (fiică de aşa ceva), sunt indispensabili dacă vrei să ai o casă deosebită, nu uniformizată. Mai sunt prezentate şi câteva case foarte drăguţe, din care una a colegei mele, Mariei Andrei (foto).

foto Radu Grozescu

PS: Plus un plic cu seminţe de flori, cadou.

AŞA, UŞOR, DE VARĂ

Marţi. Ai zice că e o seară obişnuită de săptămână, când lumea zace cu telecomanda în mână şi adoarme până la a doua pauză publicitară. Numai că marţea asta, Andreşanca a avut grijă să adune gaşca (Anca Bejan de la Click, Cori şi Cristi de la GetFit şi, mai târziu, ni s-a alăturat şi Cristu) şi să ne scoată la paranghelie. Povestea a început cu limuzina care ne-a luat din faţă blocului ei. Kitch. Evident. Dar foarte tare! Caterincă la maxim.

Am aterizat la Taj unde bucătarul Arun (de la mama lor, din India) ne-a servit o masă copioasă. Mai fusesem pe acolo şi, cu siguranţă, voi mai mânca la indianul ăsta: mâncare foarte bună, preţuri decente şi servire plăcută.

Hopa sus în limuzină din nou, o tură prin oraş şi o vizită scurtă la Planters. Era deja ora două şi slabe şanse să mai găsim vreun local decent deschis într-o marţi la ceas de seară, aşa că oprirea finală a fost la Cristu la studio, la o discuţie despre muzica românească, sex, maijuana şi încă nişte subiecte, oarecum fără legătură între ele...

Morala: e mult mai fun să ieşi în oraş în timpul săptămânii!

DOCUMENTAR HOT

În practică, sunt fan al încălzirii globale. În teorie, însă, parese că nu-i chiar aşa de ok cu încălzirea asta, deşi, cum am zis-o de nenumărate ori, pentru mine când temperatura scade sub 20 de grade, e deja frig, aşa că mi-a plăcut la nebunie iarna trecută, în comparaţie cu vremea horror a acestei ierni. Una peste alta, ideea cu încălzirea nu e deloc ok pentru lume. Am văzut aseară un documentar foarte tare, An Inconveninet Truth, care îl avea în centru pe Al Gore şi campania sa de conştientizare a încălzirii globale. Nu ştiu cât de politic e filmul şi nici nu mă interesează. Ceea ce contează este că e bine făcut şi merită văzut. Iar politicianul american pare un tip foarte carismatic. Chiar mă întreb cum de l-a luat la voturi maimuţoiul ăla din tufiş.

STUPID SUMMIT

Vin Papură Vodă, Roşu Împărat, Negru Împărat şi Regele Muştelor şi toţi se cacă pe ei de frică. Drept pentru care s-au gândit să închidă pentru 3 (!!!!) zile ambele (!) aeroporturi ale Bucureştiului. Halal ţară!

WEEKEND CULTURAL

Mi-am propus ca weekend-ul ăsta să fie unul cultural, să nu ies din casă, să stau doar să citesc şi să mă uit la filme. Nu mi-a ieşit pe deplin, dar am reuşit totuşi câte ceva.

FILMELE

Am început cu Iluzionistul, vineri seară, un film excelent, cu Edward Norton în rolul principal. Tipul mi se pare genial. Cred că e actorul meu preferat. Şi am încheiat weekend-ul tot cu el. În Vălul Pictat. Între timp am mai văzut Zapând prin viaţă (interesant pusă ideea!), Marilena de la P7 (bun filmul, filmat tot cu camera mobilă ca şi California dreamin' - aiurea rău, şi de ce naiba trebuie să facem numai filme despre mizerie?!) şi am încercat să văd Recviem pentru un vis, dar nu am reuşit fiindcă m-a plictisit îngrozitor şi la un moment dat am renunţat.

CĂRŢILE

Săptămâna trecută am fost la lansarea celei mai noi cărţi a lui Zully Mustafa, Nopţi Orientale, apărută la Tritonic. Recunosc că nu mă dau în vânt după rubrica ei din FHM, drept pentru care nu m-am grăbit să citesc primul roman, Strugurii s-au copt în lipsa ei. Dar fiind de faţă la lansare şi auzind numai de bine de carte, m-a făcut curioasă şi am început să o citesc. Mai am puţin şi o termin, dar mă bucur că am descoperit un text mai închegat decât eseurile din revistă. Şi totuşi, are un stil ciudat. Are unele pasaje în care abordează un stil foarte oral, cotidian, colocvial, modern şi nescriitoricesc, şi are pasaje scrise ca la carte, cu descrieri minuţioase, cu comparaţii şi metafore, în care bate câmpii ca în romanele de modă veche. Da, este şi ăsta un stil.

Am mai citit şi o povestire erotică din volumul de Povestiri Erotice Româneşti despre care am promis că o să revin cu detalii. Şi chiar o să revin. Cred că mai am vreo 2-3 capitole şi termin.

DE CE AM FUNDUL TARE

Ei bine, nu mi-au murit lăudătorii, dar una din calităţile mele fizice este fundul cel tare. Şi asta pentru că l-am antrenat de mică. De fapt, pentru că au avut alţii grijă să-l facă aşa. Să detaliem. Eram prin generală. Arătam cam ca acum doar că aveam ţâţele o idee mai mici. Am fost mereu un copil precoce şi chestia asta se vedea de la o poştă. Eram premiantă şi profesorii mă plăceau. Participam la tot felul de activităţi extraşcolare şi organizatorice. Mă aveam bine cu golanii din zonă. Aveam un prieten stabil (cu 4 ani mai mare!) şi mai ieşeam şi cu alţi tipi de prin şcoală. Cei mai mişto, după care băloşeau toate puştoaicele din cartier. Mă îmbrăcam funky şi stilat chiar şi la vârsta aia. Aşadar, aveam absolut toate motivele ca să fiu muşcată de cur cât cuprinde. O ştiam şi nu mă deranja. Ba chiar mă amuza. Tot pe atunci, când abia apăruseră revistele glossy şi semiglossy, citeam declaraţiile diferitelor starlete sau domnişoare bine dotate care povesteau că nu mai vor să fie dorite doar pentru cum arată şi că au şi ceva în cap. Şi mă gândeam că până la urmă, ce e aşa de rău? Nu prea realizam eu cum stă treaba. Aveam un iubit inteligent cu care puteam şi conversa despre nemurirea sufletului, nu doar să mă pupăcesc în scara blocului şi nu prea percutam eu cum e cu treburile astea. Am crescut. Şi m-am dezvoltat. Am început să înţeleg. Şi am mai înţeles că în real life nu mai e chiar aşa de funny să fii muşcată de cur. Până la un punct nu contează, dar dacă frustrările altora nu te lasă să evoluezi, să faci uz de calităţile tale şi să fii apreciată la adevărata ta valoare, dincolo de ambalaj, începe să devină deranjant. Încerc să nu mă ambalez pentru că ştiu că persoanele ca mine sunt un subiect juicy pentru micile sau marile răutăţi ale celor din jur. Dar aşa, din când în când, mă mai apucă câte un dezgust. Şi atunci simt nevoia să mă manifest. De cele mai multe ori găseam modalitatea cea mai elegantă şi usturătoare de a riposta. Dar uneori, din păcate, datorită necesităţii de a păstra nişte aparenţe idioate, trebuie să taci. Aşa că tac. Până găsesc momentul oprtun să înţep!... Hihihi

ÎNCĂ UNA CU DEDICAŢIE PENTRU ZIUA ASTA

VELĂNTAINS DEI

Redacţia noastră e dominată de atmosfera romantică a zilei pe care tocmai o trăim. Iar ăsta e rezultatul:

VITELE SCĂPATE DE PE ISLAZ

Inevitabil, de fiecare dată când merg cu metroul (şi asta se întâmplă de câteva ori pe săptămână) mă enervez cu vitele care stau pe scara rulantă, fără să lase loc de trecere pentru cei care ar putea fi grăbiţi sau care pur şi simplu nu vor să aştepte o veşnicie. Le-au pus animalelor pictograme cu paşi pe scări. Nu s-au prins. Le-au pus şi afişe în care le explicau cum se folosesc scările rulante. Dar dobitoacele nu ştiu să citească. Şi dacă le mai spui şi "pardon", politicos (când de fapt ar trebui să intri din plin în ele), mai-mai că nu te înjură. Bine, unii te mai şi înjură. În astfel de momente îmi doresc să am o mitralieră şi să ciuruiesc toţi cretinii. Şi cred că mă mai pot gândi la câteva momente în care mi-ar fi de folos una.

WEEKEND LA SINAIA

Am fost în weekend la Sinaia cu nişte prieteni. Nu mai fusesem la munte de câţiva ani. Ştiu, sună ciudat, dar aşa este. Iar mersul la munte înseamnă pentru mine acelaşi lucru cu o ieşire în oraş. Adică nu o să mă vedeţi în bocanci coborând pe Jnepii Mari şi nici montată pe schiuri pe pârtia din Predeal. Aşa că după-amiaza de sâmbătă s-a desfăşurat la piscină la Mara, iar dimineaţa de duminică zăcând prin apartamentul cu vedere la cruce (aveam şi nişte poze făcute cu telefonul pe care îl am în teste, dar nu vreau să intru în povestea asta...) şi cu prânzul la Tirol, în centrul Sinaiei. Deşi mai fusesem acum câţiva ani la o piscină jumătate în interior, cealaltă jumătate afară, undeva la Rotterdam, senzaţia trăită în jumătatea exterioară a piscinei de la Mara a fost genială: apa foarte caldă, afară frig şi, mai mult, ninsoare. Foarte frumos!

CRISTI - THE PERSONAL TRAINER

Maria Andrei, care prestează cu graţie şi la revista eve, a făcut un material despre bărbaţii din viaţa femeilor, acei bărbaţi care nu le sunt iubiţi, soţi, dar le sunt indispensabili. Iar eu şi cu Cristi Mărgărit am format una din perechile din material. Mai multe informaţii, în eve-ul de februarie.

FEMEI, BĂRBAŢI...

Am făcut odată sex cu un tip despre care ştiam că este bisexual. Ei bine, da. De atunci, pentru o bună bucată de vreme, Aghiuţă mă numea pseudolesbiană pentru că mi-am tras-o cu un pseudopoponar. Lăsând gluma la o parte, subiectul bisexualităţii este în continuare unul controversat. Era la un moment dat şi un episod din Sex and the City care dezbătea pe tema asta. Luăm ce e mai bun de la ambele genuri, există femei care conduc tiruri şi bărbaţi experţi în machiaj. Societatea a evoluat într-o direcţie unisex. Şi atunci, de ce se mai face atâta caz pe seama celor care aleg să îşi exprime sexualitatea atât cu femei cât şi cu bărbaţi. Discutând cu oameni destupaţi la minte, s-a pus problema dacă te-ar deranja ca partenerul/ partenera ta de viaţă să fie bisexual(ă). Răspunsurile au fost de cele mai multe ori afirmative. Adică: "Nu, frate, nu am nimic cu oamenii aştia. La o adică, nu m-ar deranja să mi-o trag cu unul, dar nu m-aş înhăma la drum lung cu unul." Sau, de multe ori, pe bărbaţi nu i-ar deranja ca iubita lor să fie bisexuală. Mai ales dacă mai împarte şi cu ei noile cuceriri. Dar când vorbesc cu femei, prea multe sunt oripilate de ideea că soţul lor ar putea să îşi facă de cap cu un alt bărbat. Ei şi ce? Până la urmă, toţi înşelăm. Mai devreme sau mai târziu. Chiar este atât de important genul persoanei adiacente?

DE LA ŞOIMI LA SANDI BELL

Nu sunt nostalgica care să povestească ce frumoasă era copilăria chiar cu toate lipsurile ei. Pentru că, recunosc că mi-ar fi plăcut mult mai mult să fiu copil în zilele nostre decât acum vreo 30 de ani. Eu am fost cât de cât norocoasă şi am cam prins o bucată din perioada asta după revoluţie şi am mai ştiut şi eu ce e aia o carte frumoasă, un baton de ciocolată şi o imitaţie de păpuşă Barbie. Filmuleţul ăsta e tare drăguţ şi mă regăsesc într-o parte din el. Acea parte în care vorbeşte despre şoimi (uite şi dovada!), Turbo, Bonibon, faţa (adică de-a v-aţi ascunselea), sucurile TEC, diafilmele şi icon-ul copilăriei oricărei fete din generaţia mea, Sandi Bell. Odată, când am făcut nu ştiu ce prostie, tata m-a pedepsit să nu mă uit la Sandi Bell şi a fost tragedie; venea bunicul meu şi se uita şi după aia îmi povestea ce s-a întâmplat. Parcă în filmuleţ nu sunt menţionate şi dropsurile Amandină, dar trebuia să le aduc în discuţie fiindcă sunt singurele dropsuri care chiar îmi plăceau.

FOTOGRAF AUSTRALIAN

Am mai descoperit un fotograf interesant. Se numeşte Peter Adams şi mai jos e o selecţie din pozele care mi-au plăcut.

ORGII DE DRAGUL ARTEI

Weekend-ul ăsta am început să citesc Poveştile erotice româneşti, dar despre carte o să revin cu un alt post. Ce mi-a plăcut, este coperta care e reprezentată de una din pozele făcute de Spencer Tunick, un fotograf fascinat de trupul omenesc dezbrăcat. Mai bine zis, de "trupurile", pentru că imaginile compuse de el reunesc sute de persoane. Tare!

C(ăcat)-ZONE

Acasă, dintr-o nefericită întâmplare, am ajuns să am net de la C-Zone. Reţeaua mea de cartier a fost înghiţită de rechinul ăsta puturos. Iar de când am acest provider, merge ca un cur! Iar serviciul de suport tehnic e compus în mare parte din nişte diletanţi. Totul e varză şi nu vreau să vă plictisesc cu lista de nereguli. Voiam doar să vă atenţionez că ar fi bine să declinaţi oferta C-Zone, oricât de tentantă ar părea la început!

BLOG DE VEDETĂ

Când Iliescu şi-a făcut blog, a fost foarte amuzant. Că şi doamna Udrea se îndeletniceşte cu astfel de preocupări, ştim cu toţii. Dar, ia uitaţi, peste ce am dat: o listă cu blogurile a tot felul de vedete. De fapt, a 66 dintre ele. De multe nu am auzit. Unele nu m-au interesat, dar am dat o tură să văd ce scriu unii dintre ei. În cazul multora, e impropriu zis blog, fiindcă de fapt e o secţiune din pagina personală de web pe care mai postează câte o chestie. Din această categorie fac parte soţii Beckham, fiecare cu pagina lui, trupa No Doubt, Barbra Striesand, Jamie Oliver, Donald Trump, Anna Kurnikova (care scrie des şi ne povesteşte cum a fost ea la cumpărături şi cum s-a întâlnit ea cu prietenii, nimicuri din astea), surorile Olsen. Tori Spelling şi-a făcut şi ea blog. Pe 16 februarie 2007. Iar pe 19 februarie 2007 a publicat singurul post! Din cele care mai arată a blog, avem paginile Pamelei Anderson (care după ce a scris o vreme, prin 2005 a abandonat proiectul), Jamie Lee Curtis (care scrie destul de rar), John Cusack (ceva mai activ), dar surprizele vin de la nişte bloggeri foarte prezenţi în biţi: Dave Navarro, Deepak Chopra şi MC Hammer! (habar nu aveam că mai există omul ăsta!)