OTROS AIRES

Am fost sâmbătă seara la o petrecere Stella Artois şi am avut parte să văd spectacolul dat de formaţia Otros Aires. Sunt nişte argentinieni care cântă electrotango. Foarte tare. Mai jos, doar o mostră.

FHM APRILIE

FHM Aprilie: multe chestii interesante. Începem cu pozele unei vecine sârboaice (nice positions!), continuăm cu ceva magie prelinsă dintre degetele lui David Blaine, aflăm despre omul din spatele legendei: CHE şi rămânem în aceeaşi zonă geografică: staţiunea sexului la liber, cu oricine, oriunde şi oricând, din Jamaica (costă vreo 1700 euro sejurul, deci cred că renunţ la Londra şi încep să economisesc; se oferă cineva să mă însoţească?), revenim pe pământ din Paradis şi vedem mizeria indiană, după care ne prăjim în soarele pictorialului de modă (unul din cele mai tari apărute în FHM) şi încheiem cu gândul la maşinile pe care nu o să le avem niciodată. E un număr care merită citit.

BILETE LA SUPRA-PREŢ

AM DRACI! Când să mă apuc şi eu să-mi cumpăr un bilet de avion pentru sejurul bine-meritat de la vara din Anglia, mă trezesc că EasyJet-ul nu mai operează zboruri la Londra din iunie! Singura variantă mai accesibilă este Blu-ul, dar şi asta e dublă faţă de costurile EasyJet! Ţară de căcat!

POVEŞTI EROTICE ROMÂNEŞTI

Ziceam că revin cu un comentariu despre cartea Poveşti erotice româneşti, apărută la Editura Trei, şi uite că o fac. Am vrut să parcurg toate povestirile înainte de a vă spune despre ea, şi tocmai am terminat şi ultima dintre ele. Partea bună este că dacă una din poveşti nu-ţi place, poţi să treci la următoarea fără să-ţi pară rău că ai irosit o carte întreagă. Partea proastă este că doar vreo două-trei povestiri se pot numi cu adevărat erotice. Restul sunt nişte nuvele oarecare, unde este amintit ceva din sfera sexuală, dacă este. Slabe. Autorilor români le este parcă frică să-şi exprime sexualitatea. Nu contest calităţile scriitoriceşti ale multora dintre ei, eu comentez doar lipsa de erotism a unui volum erotic. Şi am citit multe din categoria asta, deci am termeni de comparaţie. Dar să o luăm sistematic:

* Mi-au plăcut Dirigintele de Radu Pavel Gheo, Sanctuar de Claudia Golea, Ţâţe de Doina Ruşti şi Sâmbătă seara de Dan Sociu (se anunţă un roman tare cel care e în facere acum!).

* Am sărit la povestea următoare pentru că m-au plictisit îngrozitor Lacrima lui Ovidiu, a lui Dan-Silviu Boerescu, Uite ce flexibilă sunt, băi! de Emil Brumaru şi Vrăjitoriile din insula Sylt de Filip Florian.

* Restul m-au lăsat rece...

FUMURI

Citeam azi pe blogul lui Bucurenci un material despre fumat. Mai bine zis, despre lăsatul de fumat. Şi mi-am adus aminte de o chestiune mai veche pe care o încadrez în categoria "economice şi limbi străine pentru mine": ţigările. Nu ştiu sigur care sunt statisticile, care sunt mai consumate, ţigările sau alcoalele, dar cert e că ţigările omoară oameni pe capete.

Mici precizări: nu fumez, nu am fumat niciodată şi mă gândesc că sunt slabe şanse să mă apuc. Prin generală am pufăit în clasă cu o colegă o ţigară. Şi prin liceu am mai avut o tentativă la o petrecere. Dar niciodată nu trăgeam în piept. Era aşa, de fun. Când am tras şi în piept, m-am ales cu o usturime de gât care m-a ţinut vreo două zile. Alcool beau din când în când, la evenimente sau un pahar de vin la câte o masă şi nu am reuşit să mă îmbăt fiindcă am ficatul în pioneze şi face scandal imediat. Cafea beau şi mai rar, tot de poftă, pentru că de multe ori îmi cam face rău. Aşadar, viciile mele sunt ca şi inexistente.

Revenind: ştim că tutunul ucide. Ştim că sunt o grămadă de procese câştigate de foşti fumători în defavoarea companiilor producătoare. Şi totuşi, aceste companii aduc o gălăgie de bani la economia mondială. Dar la fel ar aduce şi industria de droguri. Şi drogurile omoară. Cam în aceeaşi măsură, poate doar mai repede. La ambele este vorba de liberul arbitru. Mi-am trăit cei mai frumoşi ani din viaţă în ceea ce se numea "fabrica de drogaţi" din Bucureşti. Nu era aşa. Caragiale era un liceu ca oricare altul. Da, erau şi câteva specimene, dar nu vedeai oameni cazuţi cu seringa în vene, iar că pe la fumoar mai mirosea a marijoana, nu mi se pare ceva ieşit din comun. Drogaţi în ultimul hal nu am avut "plăcerea" să văd niciodată, dar vin şi repet, nu m-ar impresiona. A fost alegerea lor, la fel ca şi cea a ţigărilor, alcoolului sau ca oricare altă alegere din viaţă. Aud adesea de la fumători: "Nu fumezi? Ce bine! Nici să nu te apuci!". Dar voi de ce v-ati apucat? Şi de ce nu renunţaţi dacă tot regretaţi alegerea făcută? Pentru că e greu, ştiu. Şi mie mi-ar fi greu să renunţ la dulciuri. Pentru că zahărul este cel mai permis şi neblamat drog. De care, da, mă declar dependentă. Dar, revenind la ţigări şi droguri, mă întreb cât va mai dura până se vor legaliza drogurile de tot felul. Sau până când vor fi scoase complet din legalitate tutunul şi alcoolul. Pentru că, după părerea mea, cele trei sunt de fapt o entitate care nu poate exista separat. Deşi drogurile au părţile lor bune (probabil că voi reveni cu această teorie), iar tutunul nu!

ROZALB DE MURA

Am ajuns acum vreo două săptămâni cu nişte treabă la magazinul Rozalb de Mura. Magazinul nu este doar un boutique fashion, ci este un adevărat concept store. Fiecare colecţie aduce o decorare nouă iar oamenii din spatele acestui brand fac multe chestii interesante legate de modă şi artă. Brandul Rozalb de Mura este prezent şi pe piaţa internaţională unde are, probabil, mai mult succes decât la noi. Şi asta pentru că e vorba de haine ciudate, interesante, cu linii ample, care nu prea ţin la încuiaţii de pe străzile româneşti. Olah Gyarfas este creatorul din spatele mărcii ăsteia îndrăzneţe. Nu mi-a plăcut tot ce am văzut, ar fi, de altfel, şi foarte greu acest lucru, dar are piese simpatice. Ba, mai mult, am făcut nebunia de a îmi da aproape jumătate de salariu pe o rochie de zi! Până să ajung să-mi permit piese ale marilor case de modă, mă rezum să-mi iau din când în când, foarte rar, însă, câte o haină de creator. Fie el şi român. "Român" care nu înseamnă că-i mai prost, mai puţin creativ, ba, din contră, poate să fie foarte tare, doar că deocamdată "român" încă mai înseamnă ceva mai ieftin.

REDECORARE CU CÂNTEC

După ce mama a terminat cu redecorarea parţială a casei, a năvălit şi armata mea de pitici şi am decis că nu mai e momentul să protestez împotriva soartei de a nu avea casa mea şi să îmi transform camera dintr-una multi-funcţională de elevă/studentă, într-un dormitor de femeie. Doar că frunzele începuseră să se scuture, temperaturile scăzuseră şi radetul începuse să dea căldură, iar piticeii mei cereau schimbarea poziţiei caloriferului. Aşa că s-a dus mama la administratorul de scară să se intereseze cum e cu opritul căldurii şi implicit golirea instalaţiei pentru lucrări. I s-a spus că sunt costuri "fooooarte mari" şi că mai bine aşteaptă până la primăvară. M-am resemnat... Şi a veit primăvara. Căldura molcomă de afară a închis caloriferele multor bucureşteni, dar agentul termic continua să fie furnizat. Pentru că depindeam de o maşină şi de încă nişte persoane pentru a scăpa de mobila veche, într-o seară m-am trezit brusc cu telefonul: "venim mâine dimineaţă să o luăm". Asta era lunea trecută. Între-timp pornisem şi restul acţiunilor: comandat mobilă, saltea, etc. Şi asta pentru că mama vorbise cu administratorul şi o asigurase că poate să închidă căldura mai devreme. Şi de aici au pornit discuţiile. Finalul: duminică am aflat că nu se poate închide căldura pentru că am un vecin care face scandal dacă este închisă mai devreme de 15 aprilie (!!!!!), cum e legal, asta în condiţiile în care eu eram cu casa cu curul în sus şi nu mai dormisem bine de aproape o săptămână (în lipsa patului), deci eram irascibilă. După ce placa cu "foarte mult" vis-a-vis de costurile golirii şi reumplerii instalaţiei mi-a fost pusă de încă vreo două ori şi când eram pe punctul de a pleca prin bloc cu lista locatarilor care sunt de acord să o închid, ajunge mama, o fire împăciuitoare din fire, să o sune pe administratora de bloc să afle ce soluţii ar mai fi. Şi uite aşa aflăm şi care sunt costurile: 500 lei!!!!! Nu contest că suma poate fi pensia cuiva pe o lună sau chiar un salariu, nici mie nu îmi pica prea bine o asemenea cheltuială, dar trebuia să îmi fie lăsată decizia. Toată lumea vorbea de costurile imense şi mă aşteptam la mii de lei. Ei bine nu! Şi puteam să am gata casa înainte de Crăciun...

DESIGNER OLANDEZ

O prietenă arhitect mi-a povestit despre unul din designerii ei preferaţi. Poate chiar preferatul. Marcel Wanders. Şi, evident că am vrut să văd ce e de capul lui. Sinceră să fiu, nu m-a dat pe spate, dar are câteva chestii drăguţe. Deşi, după părerea mea, un artist, oricât de creativ ar fi, nu ar trebui să se bage în prea multe domenii de activitate pentru că se pierde pe drum. Artistul e artist şi de aia îl iubim. Când vrea însă să demonstreze că poate mai mult, ajunge de cele mai multe ori să facă lucruri pe bandă rulantă. Nu vorbesc aici despre genii, categorie care nu intră în discuţie în cazul de faţă.

LA MASA CONTELUI

Ieri ne-a vizitat Henry de la FHM International, motiv pentru care am ajuns la restaurantul Count Dracula. Auzisem despre local şi mereu mă fascina uşa aceea mică şi neagră, de pe faţada casei de pe Splai, flancată de torţe, dar nu ştiu exact din ce motive, nu ajunsesem niciodată acolo. Totul este de un kitch suprem, dar atât de frumos! La parter sunt Camera Medievală, Camera Transilvăneană şi Camera cu trofeele de vânătoare. Toate, cam prea luminate pentru specificul locului. Scările înguste, a la Bran, te duc la subsol, unde se desfăşoară adevăratul cămin al Contelui. Biblioteca este de fapt holul de trecere care duce către bar, cunoscut şi sub numele The Cellar, şi către zona fierbinte, prin uşa secretă. Ca să ajungi în Capelă, trebuie să treci prin Barul Alchimic. Când am văzut pe net pozele, aici mi-am dorit să îmi iau cina, dar din păcate nu este decât un fel de holişor. Totuşi, nici Capela nu este de lepădat. Am avut norocul să fim singuri în zonă şi să ne simţim foarte bine. Pe la ora 10 a apărut şi Contele însuşi care s-a dat în stambă şi a vrut să o pape pe Lil, fashion assistent-ul nostru. Şi asta pentru că Cipiran, mentorul ei, a scos-o la înaintare, ca un laş ce este, în loc să apere frumuseţe de fată. Trecând şi la chestii mai mercantile, pot numai să laud. Mâncarea a fost excelentă. Ne-am delectat cu toţii cu vânat, asta după ce am început cu Platoul de brânzeturi carpatine şi Platoul transilvănean, cu mezeluri vânătoreşti. Eu am ales căprioara, dar am gustat şi mistreţul şi ursul. Ca orice vânat, foarte tare, dar gustos. Ursul nu mi-a plăcut, însă căprioară parcă aş mai mânca şi altă dată. Asta, evident, dacă reuşesc să-mi trec peste milă atunci când mă gândesc la frumuseţe de animal. Papanaşii de final au fost la fel de buni. Nu comand prea des acest desert, dar ăştia chiar au meritat toţi banii. De acompaniere, am ales Vinul Vampirului, o fetească neagră excelentă. Scorurile sunt destul de normale pentru un restaurant. Muzica de fundal, în ton cu locaţia şi la un volum discret. Dar ce mi-a plăcut cel mai mult, a fost serviciul. Nici nu mai îmi aduc aminte de când nu am mai avut parte de un chelnăr atât de amabil. Ceea ce ar trebui să fie ceva normal oriunde, a ajuns să fie adevărată trufanda în Bucureşti: un chelnăr care să nu fie deranjat de comandă, care să ştie să zâmbească, să dea indicaţii şi să te trateze cu respect. Jos pălăria, stimate Conte!

De la stânga la dreapta: Eddie, eu, Lil, Henry, Theo Manolache (publisher-ul nostru) şi Ciprian

CASA ŞI GRĂDINA DE APRILIE

După chinuri seculare, care au durat vreo opt-nouă luni, Aghiuţă a reuşit să-şi termine de amenajat garsoniera. Şi a făcut-o frumoasă foc, de a ajuns pe coperta numărului de aprilie din Casa şi grădina. Număr care e cu vreo 50 de pagini mai gros. Să tot aveţi ce citi o lună întreagă.

SWEENEY TODD

Am reuşit şi eu zilele trecute să văd ultima producţie a trioului Tim Burton - Jonny Depp - Helena Bonham Carter. Trecând peste detaliul că este mai tot cântat, filmul este foarte tare. Te aştepţi ca o producţie muzicală să fie ceva diafan, sensibil, dar dai peste muuuultă violenţă şi găleţi întregi de sânge. Plus nişte plăcinte făcute din carne de om. Dacă nu eşti prea slab de înger sau oripilat de descărcarea de furie a lui Mr Todd, atunci merită să-l vezi. Doar şi pentru faptul că e altfel.

ELEMENTE DE DISTRACŢIE

Sâmbătă seară, scoasă la dans de Cori şi fetele de la sală, am ajuns la Elements. Atmosfera restaurantului Elements îmi plăcea foarte mult, mâncare e chiar bună, dar nu mă aşteptam ca după lăsarea nopţii, Elements să fie şi un club atât de plăcut. Nu sunt eu cea care bate cluburile şi e la curent cu muzica de dj, dar pentru mine important este să mă simt bine, iar muzica de la Elements mi-a plăcut foarte mult. Plus atmosfera. Plus spectacolul de jonglerie cu sticle al barmanilor. Foarte tare! Şi, cel mai important, nu era îngrozitor de aglomerat. Puteai să respiri, să dansezi, să te simţi bine. Vă recomand Elements pentru o seară zbânţuită în oraş.

BIENVENUE AU CHATEAU

S-au deschis porţile Castelului! Oficial. Aseară, în club Frame a fost lansarea cărţii lui Eddie, Castelul prinţesei de caramel, apărută la editura Tritonic.

Da, aţi auzit bine, este cartea aia pe care vă îndeamnă Kiss FM să o citiţi.

Şi veţi şi citi bine în FHM pentru că e cartea lunii.

Tot cartea lunii e şi în librăriile Diverta, adică e cartea recomandată pentru cadouri, aşa că o să fie la vedere.

Deci nu aveţi nicio scuză să spuneţi că nu aţi auzit, nu aţi citit, nu aţi fost informaţi.

foto: Dumitru Angelescu

PARASTAS PENTRU ZOO

Multă vreme l-am considerat pe Attila Korodi un om cu capul pe umeri care chiar vrea să facă ceva de calitate în ţara asta. Ei bine, a reuşit şi el să dea cu mucii-n fasole! Cică grădina zoologică de la Băneasa nu mai corespunde normelor europene şi ce s-a gândit el: hai să o închidă. Că doar e mult mai simplu şi mai ieftin să omori nişte biete animale, care trăiau în mizerie şi să distrugi un loc de ieşti sâmbăta cu familia decât să investeşti nişte bani serioşi şi să faci un parc zoo competitiv, aşa cum are orice ţară europeană şi nu numai. Minunat!...

LUMINA COPILĂRIEI

Akiane Kramarik este o puştoaică de aproape 14 ani care la 4 ani a avut o revelaţie şi a început să picteze dumnezeieşte. La propriu! Pentru că susţine că pictează pentru Dumnezeu. Iar în timpul liber scrie versuri. Trecând peste partea mistică, după ce a fost evaluată de tot felul de comisii, s-a ajuns la concluzia că este un geniu. Tablourile ei sunt vândute pe bani grei în toată lumea, iar volumele de poezii sunt bestseller. Niciun critic de artă sau expert din domeniu nu a putut contesta talentul ei nemărginit şi lumina din picturile ei pentru care a devenit faimoasă.

CASTELUL PRINŢESEI DE CARAMEL

CASTELUL PRINŢESEI DE CARAMEL este primul roman al lui Eddie Ţone. Este o carte minunată, care a ieşti în sfârşit pe piaţă, iar ceea ce voi spune mai jos nu este pentru că Eddie mi-e şef sau prieten, ci pentru că asta cred. Deşi nu este genul de literatură care să mă incite, eu preferând o atmosferă ceva mai reală şi întâmplări trăibile, Castelul m-a captivat. Este o poveste de dragoste fantastică, de o sensibilitate cum rar găseşti la un bărbat. Dar nu e o sensibilitate zaharisită sau frustrată sau timidă, este sensibilitatea în esenţa ei. Şi mai are ceva foarte important: umorul! Plus un mod foarte ingenios de a întoarce şi lega lucrurile, întâmplările, personajele. Lectură plăcută!

FURCULIŢA BUCLUCAŞĂ

MENTALISM

Ieri am fost la evenimentul de lansare a Orbit Clean şi organizatorii au vrut să facă ceva inedit. Partea bună e că le-a şi ieşit. Au chemat un magician, iluzionist sau, aşa cum îi place să se denumească, un mentalist. Vlad Grigorescu e un tip tânăr, simpatic, care face nişte chestii fenomenale: induce idei prin telepatie să zicem, ghiceşte gânduri şi... îndoaie metale din priviri. Dacă primele două ar putea fi făcute pe baza unor tehnici de manipulare, nu e de ici de colo să vezi cu ochii tăi cum furculiţa începe să îşi îndoaie dinţii doar uitându-se la ea. Şi era vorba despre furculiţa luată de mine de pe masa de mâncare, în afara spectacolului! (am uitat-o acasă şi nu am apucat să o pozez, dar vine şi poza în curând)

AMOR CU NĂBĂDĂI

Eram o puştoaică cu un iubit şi care mai flirta cu unul-altul. Şi printre aceştia era un tip ceva mai matur care avea un mod foarte matur de a se exprima: "noi când ne futem?". Nu s-a întâmplat. Pentru că de aia se numeau flirturi şi nu aventuri. Dar nu ăsta e subiectul acum. Ţin minte cât eram de ofuscată de limbajul lui: "să ne futem". Mi se părea aşa de vulgar, o exprimare atât de brutală pentru ceva atât de minunat. Eu făceam dragoste, hai, fie şi sex, sau pur şi simplu "o făceam", dar nu mă futeam. Acum însă, mi se pare atât de natural să spun că "m-am futut", chiar şi despre cea mai pasională partidă de amor. Şi stau şi mă întreb de ce? Este o desacralizare a activităţii dată de experienţă? Este o pierdere a sensibilităţii dată de vârstă? Este o încadrare în turmă, având în vedere că toată lumea se exprimă aşa?

WELLCOME TO BUCHAREST!

Discuţie în staţia de tramvai de la Piaţa 1 Mai. O cucoană către manipulantul tramvaiului 45:
-Da' 20-ul sau 42-ul nu mai vin că am îngheţat aici?!
Manipulantul:
-Doamnă, 42 e doar un vagon, deci vine la vreo oră şi ceva!
!!!!!!
...asta se întâmplă în Bucureştiul anului 2008. Un 2008 electoral!...

ROŞIE CA FOCUL SĂ-MI SURÂDĂ NOROCUL

Am avut în teste o Mazda 2. Am luat-o la testat cu toţii. Eu, însă, m-am îndrăgostit de ea. Mică, fâşneaţă, de femeie, ergonomică, uşor de parcat, spaţioasă, într-un cuvânt: MINUNATĂ! Este o maşină pe care cu siguranţă aş lua-o în considerare dacă m-ar bătea gândul să îmi iau maşină.

BANCUL ZILEI

Când NASA a început trimiterea de astronauţi în spaţiu, s-a descoperit că pixurile nu funcţionează în stare de imponderabilitate. Pentru a rezolva problema, oamenii de ştiinţă americani au cheltuit 12 miliarde de dolari şi s-au chinuit zece ani ca să realizeze un pix care să scrie chiar şi în lipsa gravitaţiei, ţinut cu susul în jos, sub apă, pe orice suprafaţă, inclusiv sticlă şi la orice fel de temperatură, de la condiţii de ingheţ până la 300 grade C. Ruşii au folosit un... creion.

trimis de Florin Cornea

COLECŢIA DE BĂRBAŢI

Flamingo Boys au sărbatorit 10 ani de existenţă cu un spectacol de zile mari dedicat femeilor, evident (!), la Sala Palatului, pe 1 martie. Prietenii Ramona şi Adi m-au invitat şi pe mine la show şi la un backstage fun cu băieţii. Nu mai sunt stripperii ce-au fost, dar tot a fost drăguţ spectacolul.

Ca de obicei, Cristi Ursu (sus, mijloc) şi Antonio (jos, stânga) au fost vedetele spectacolului, alături de nelipsitul Păsat. Mai nou, trupa s-a ales cu încă un dansator desăvârşit (jos, dreapta), habar nu am cum îl cheamă, dar încă unul-două showri şi îi reţin şi lui numele. :D

1 MARTIE

Lalelele sunt de departe florile mele preferate, iar mama ştie foarte bine chestia asta. Drept pentru care, mărţişorul ei este mai jos.