IUBITO, EU MĂ MICŞOREZ!...

Prin iarnă aflam despre ultimul roman al lui Pascal Bruckner, publicat la Paris. Editura Trei, cea care îl publică pe autor în România, a adus-o cu întârzierea aferentă şi, cum suntem prieteni şi ştiu că sunt fan, mi-au trimis cartea imediat. Fierbinte. Nu este cel mai bun produs al autorului francez, dar este interesant. Este o poveste suprarealistă care aduce puţin ca şi concept cu Copilul Divin, chiar Bruckner afirmând legătura dintre cele două romane. Întâmplările se desfăşoară în jurul unui tip care nu a fost niciodată înalt, dar care pe măsură ce nevastă-sa mai năştea câte un copil, el mai pierdea din înălţime 39 cm. În final ajunge la statura de 10 cm, devenind subiectul de batjocură al întregii familii. Este o poveste cu gust amar, dar cu un final oarecum pozitiv, ceva nu foarte des întâlnit la Bruckner.

ÎNCEPUTUL RESTULUI VIEŢII

Acum 25 de ani îi ofeream maică-mii un travaliu de 11 ore, două coaste rupte şi încă nişte suveniruri pe termen lung. M-a suportat cu stoicism şi continuă să o facă. Iar eu, acum trag linie şi adun. Nu scad. Sunt într-o perioadă în care vreau să fiu pozitivă, deci minusurile nu îşi au rostul în acest moment. Mai ales după ce am avut parte de cea mai frumoasă aniversare din ultimii mulţi ani. Nu am făcut nicio petrecere, deşi mi-aş fi dorit. În fiecare an îmi doresc chestia asta. Dar spaţiul locativ nu îmi permite. Pentru că nu cred în aşa-zisele petreceri făcute în cine ştie ce club unde ai rezervat o masă. Singura petrecere am făcut-o la majorat şi a fost exact aşa cum mi-am dorit. A fost prima. Şi sper ca să nu fi fost şi ultima. Pentru că, mai mult decât evenimentul în sine, pe mine mă fascinează pregătirea lui. Din păcate mulţi nu ştiu să aprecieze rezultatul. Dar să revenim la plusurile sfertului meu de secol:
*am crescut într-o familie minunată
*am urmat o facultate interesantă pe care am făcut-o cu plăcere, chiar dacă am terminat-o scârbită
*am văzut aproape toată Europa (Portugalia, pregăteşte-te, nu scapi!)
*am adunat o mână de prieteni adevăraţi (sper!) cărora le mulţumesc că mă suportă
*am un job minunat
Vor urma:
*alte 5 continente mă aşteaptă
*o familie simpatică într-o casă din Dorobanţi (cei 4 ani petrecuţi în Caragiale m-au pervertit!) cu un dressing maaaaare în care să-mi încapă pantofii şi cerceii actuali şi viitori
*o carieră fascinantă, mereu provocatoare, dar nu istovitoare
... şi lista rămâne deschisă...

SUPERLATIVUL KRAVITZ

Am fost la concert. Foarte tare! Ştiţi că pentru mine concertele nu sunt evenimente la care să mă extaziez. De fapt, în general nu sunt o persoană care se exteriorizează în public. Deci, poate pentru cineva care m-a văzut stând liniştită la concert, ar părea că nu mi-a prea plăcut. Greşit. Din toate concertele la care am fost, cele mai tari au fost ăsta şi cel al lui Bryan Adams. El, foarte profi. Bine, exceptând gafa clasică a marii majorităţi a vedetelor care vin la noi. Şi foarte fumat. Sau pastilat. Undeva pe acolo. Sunetul şi filmarea de o calitate excepţională. Publicul încântat. Deşi foarte puţin numeros. A fost minunat! Mulţumesc Cătălin şi Mişu!

REVISTA PRESEI

Mi-am început ziua, ca de fiecare dată, răsfoind tabloidele. Şi m-am amuzat teribil.

Libertatea

În pagina 2 vorbeşte despre politicienii cu conturi pe hi5. Că Radu Mazăre are profil pe site-ul de puştine, nu mă miră. Îşi mai îmbogăţeşte şi el colecţia de minore. Nici Băseasca nu mă miră. Pentru că niciunul din ei nu e de fapt om politic. Mai tare ar fi dacă şi alţi politicieni, ceva mai cu greutate ar avea. Imediat pe pagina următoare este un articol despre umflatul ăla care e criminalul celor două fete din Braşov. Faza tare e că în articol scrie că don'şoara de 17 ani s-ar fi îndrăgostit de el. Ieri chiar am văzut pe net, în Cancan, mi se pare, o poză în care se ţinea de gât cu obezul ăla. Nu am nimic împotriva oamenilor graşi. La unii chiar nu e vina lor. Că eu nu m-aş putea combina cu unul (da, sunt fiţoasă, îngâmfată, superioară) e partea a doua. Dar chiar şi aşa, ce poţi aprecia la un oligofren, urât şi libidinos? Boooon. Să trecem la pagina 4 unde este o reclamă la Libertatea de duminică care ne promite un material în care contabila convertită în actriţă, Andreea Pătraşcu, ne învaţă cum e cu dieta şi sportul ca să avem corpul pe care l-am visat. O să mă scol de dimineaţă duminică pentru a prinde ziarul pentru că nu ştiu cum o să mă mai menţin în formă fără sfaturile unei experte ca ea. Alături, în pagina 5 este al două sutelea de mii de articol pe care îl citesc săptămâna asta despre diamantele pe care la va purta Cristina Spătar la nuntă. Minunat! Pe mine de ce nu m-a invitat la sindrofie, oare? Pentru că deja devin frustrată că ştiu atâtea despre eveniment, dar nu voi putea lua parte în carne şi oase... Iar în paginile 8 şi 9 este un articol despre cât de des fac sex vedetele despre care nici nu vreau să comentez!

Suplimentul Libertatea

Cică există o pagină de fashion "foarte reuşită" de fiecare dată. De data asta, s-au întrecut pe sine şi promovează ceea ce mi se pare cel mai mare ţărănism posibil într-ale modei feminine, echivalentul şosetelor albe la pantofi negri de piele şi pantaloni de stofă la bărbaţi: dresuri la sandale. Staţi puţin, să ne înţelegem. Nu este vorba de ciorapii aceia coloraţi, cu modele, opaci, groşi, purtaţi pe timp rece cu sandale masive, ci de cei finuţi, transparenţi, eventual în culoarea piciorului, purtaţi cu săndăluţe cu două breteluţe conform principiului că nu e elegant, chiar şi la 50 de grade, să porţi rochie elegantă cu vedere la pielea de pe pulpane.

Click

Nu m-a impresionat nimic, mai ales că citisem alte ziare înainte iar subiectele "hot" erau deja fumate.

Cancan

Singurul articol demn de atenţie este cel despre un anume Ciprian Nistor, fost iubit al unei dudui care se face că cântă (cacofonie intenţionată) prin Heaven şi căruia i s-a făcut de păsărică proaspătă, aşa că a dus-o pe Andreea Spătaru la un hotel de 5 stele, unde a ţinut-o în puf două săptămâni şi după aia şi-a luat tălpăşiţa fără să achite nota de plată. Probabil că s-a gândit că le-a făcut o onoare suficientă celor din hotel aducând o fostă Miss Playboy să doarmă în patul lor. Şi că tot veni vorba de blonda scandaloasă. Două zile la rând am citit articole despre Boschet care acu s-a pus pe hărţuit o altă fetişcană, cu informaţii şi contrainformaţii, iar azi am fost dezamăgită când nu am mai avut parte de încă un episod din ceea ce putea deveni un serial de succes. Eu, acum, cum mai ştiu care din ei a avut dreptate?

Suplimentul Jurnalul Naţional

Am ales la întâmplare ştirea de aici, pentru că ea este foarte prezentă prin toată presa românească de ceva vreme. Cred că e la concurenţă strânsă cu cea despre nunta Cristinei Spătar. Şi anume păpuşa Cleopatrei Stratan. Oribil! Tot în supliment, la pagina 39 este un interviu foarte macabru, morbid şi lugubru, chiar mai ciudat decât ăla cu ultima noapte din Maxim. La rubrica intitulată sugestiv "Întrebarea moarte n-are", o întreabă pe Teo Trandafir despre moartea ei, despre înmormântare şi alte colive de gen. Oribil!

CASA ŞI GRĂDINA - august

A apărut numărul de august al revistei Casa şi grădina. Lejer, de vară. Mansarde, supliment de baie şi bucătărie, amenajări ale camerei de zi în stil de vacanţă. Plus un umeraş pofos şi elegant, foarte drăguţ în patru variante de culoare. La chioşcuri cu voi!

VOUCHERE

Una bucată prietenă bună de-a mea primeşte de curând un voucher pentru salonul de frumuseţe (sau o fi doar coafor?) Yoko. Aici, colea, pe Calea Victoriei. Aşa că, deşi ea obişnuieşte să frecventeze alt stabiliment de profil, a zis să profite de ofertă. Finuţă, fata întreabă la început dacă tichetul e valabil. Prea minunatul artist-frizer aude conversaţia. Se aşează prietena mea pe scaun şi este întrebată ce vrea:

-Un tuns.

-Da, dar ştiţi, la noi se şi spală înainte.

-Bine, atunci şi spălaţi-mă. (oricum, voucherul acoperea un spălat, un tuns şi un coafat)

-Doriţi să vi-l şi coafez?

-Nu, mulţumesc. Este suficient să-l aranjaţi să stea într-un fel după tuns.

-Doriţi o cafea, o apă, un suc, ceva?

-Nu, mulţumesc.

-Haideţi, nu vreţi măcar o cafea, că e GRATIS!

...

a37

a37 este un magazin. De fapt este mai mult decât un magazin. Este un loc în care te simţi bine pentru că e frumos şi prietenos. Situat între Mânăstirea Caşin şi piaţa Domenii, pe Nicolae Drossu, la numărul 15, la parterul unei case, show-room-ul reuneşte o groază de modele de tapet, draperii şi perdele, corpuri de iluminat şi mic mobilier. Este locul în care sigur găsiţi ceva pe gustul vostru dacă sunteţi în amenajări sau reamenajări. E trendy, fancy, cool! :)

PLOZI

Sunt mari şanse ca textul ce va urma să fie destul de incoerent din moment ce sunt multe chestii pe care aş vrea să le spun şi probabil va fi o salată de cuvinte o idee mai ordonată. Bon! Aseară am fost în vizită la nişte prieteni care au adoptat de un an doi gemeni care acum au 5 ani. Orice om normal i-ar considera nişte copii foarte drăguţi. De fapt, ei chiar sunt drăguţi. Prietenoşi, frumoşi şi simpatici. Doar că sunt copii, acea specie cu care eu nu mă prea împac. Deşi ei se împacă cu mine. Mai am vreo două prietene cu băieţei mici care sunt topiţi după mine, eu neacordându-le o atenţie anume. Aseară am avut din nou un atac din acela de panică legat de felul cum îţi fute de fapt viaţa o mogâldeaţă din asta care apare aşa, dintr-o dată şi rămâne pentru totdeauna. Bine, primii 10 ani sunt grei, după care urmează încă vreo 8 cel puţin ciudaţi şi după aia te poţi şi tu bucura de roadele fecundării.

Peste o săptămână fac 25 de ani şi mereu mi-am dorit să fiu o mamă tânără. Dacă mi-aş fi permis financiar aş fi făcut un copil şi la 16 ani. Poate că inconştienţa de atunci ar fi cadrat mult mai bine cu statutul de mamă tânără. Dar eram cât de cât raţională şi ştiam că este practic imposibil să fac un copil atunci. Dar am sperat că până la 25 de ani să devin mamă. Ceea ce mi se părea foarte rezonabil. Dar nu a fost să fie. Poate că dacă aş fi avut casa mea, mă apucam să fac şi singură un copil. Chiar dacă pentru propoziţia asta îmi va sări în cap multă lume.

Dar am din ce în ce mai multe îndoieli că îmi doresc un copil. Adică da, teoretic îmi doresc un copil. Aşa, ca şi concept. Dar mă sperie gândul şi acţiunea de a îngriji un copil mic şi, mai mult, de a-l suporta cu toţi decibelii lui. Nu oferă nimeni un copil de vreo 10 ani gata educat, sănătos, simpatic şi frumos, plus deştept?

GARY BENFIELD

Despre Gary Benfield ştiu că este un artist britanic de 43 de ani, ambidextru, stabilit momentan în Irlanda. Astea sunt datele tehnice. Poate ar mai fi de adăugat că foloseşte o tehnică mixtă, predominând uleiul, şi că poate face şi două tablouri într-o zi dacă are chef. În rest, cuvintele nu îşi au rostul. Imaginile sunt suficiente. Liniile fine, dar sigure, sensibilitatea imaginii, paleta cromatică îl recomandă ca pe un artist de mare clasă, cu un loc bine definit în peisajul artelor plastice contemporane.

MMMM...

Azi am mâncat o îngheţată excelentă. Pe sistemul gelato-urilor italiene. De fapt italiană şi e. Faza naşpa e că abia peste câteva săptămâni se va deschide ciocolateria/gelateria şi pentru clienţi. Adică jumătate de vară s-a dus deja şi mai durează puţin până e gata magazinul. Dar o asemenea îngheţată îţi vine să o mănânci şi iarna. A, nu v-am spus că sunt fan îngheţată? Ei bine, sunt. Aşadar, dacă aveţi drum pe Calea Victoriei, aproape de intersecţia cu strada Sevastopol, lângă magazinul cu haine pentru gravide (strategic poziţionat!), este ciocolateria/gelateria Venchi. Azi încă mai amenajau pe acolo, dar şi puneau în raft sutele de ciocolate şi produse adiacente. Clar este un loc de evitat dacă nu ai o voinţă de fier!

HELL

Multă lume îmi povestea cât de mişto este piesa "Hell". Văzusem "Dragostea durează trei ani", din acelaşi registru, care îmi plăcuse mult. Aşa că aseară am reuşti în sfârşit să ajung şi la "Hell".

Pre-impresii:

Din cauza condiţiilor meteo (????), piesa nu s-a mai ţinut în micul teatru de la Motoare, ci înăuntru, în Lăptărie. Da, eu sunt fiţoasa care nu le are cu astfel de stabilimente. Dacă la Motoare am fost de vreo două ori în viaţă, în Lăptărie nu am fost niciodată să stau să beau ceva. Localul nu îmi place. Mi se pare claustrofobic, iar în timpul programului normal nu se poate respira din cauza fumului. Deci, spuneam că e mic rău. Probabil că organizatorii vânduseră bilete cât pentru locaţia de afară, mult mai încăpătoare, pentru că până la urmă s-a stat claie peste grămadă, cu scandalurile de rigoare. Plus că, zona de mese nefiind în pantă, cei începând de prin rândul trei nu mai vedeau nimic. Fiind o mare de oameni, cele câteva aparate de aer condiţionat din alea de ai în casă, evident că nu făceau faţă (şi poate nici nu mergeau, nu ştiu) şi toată lumea s-a bălăcit în suc propriu mai mult de două ore. Băncile, din lemn, clasice pentru festivalul berii, sunt îngrozitor de incomode, dar măcar la asta mă aşteptam. Singurul plus a fost că nu a fost permis fumatul pe durata piesei. Cred că fumătorii au fost destul de loviţi, mai ales că spectacolul a încput cu jumătate de oră întârziere şi a durat cam cu 20 de minute mai mult decât scria în program.

Post-impresii:

Piesa, slăbuţă. Au fost vreo două momente mai bune şi vreo trei replici foarte tari. Cristi Iacob a jucat bine, ca de obicei. În rest, am o întrebare la care nu am găsit încă răspunsul, deşi mi-o pun de multă vreme: de ce trebuie să fie actriţele românce atât de isterice, atât de forţate?

COVERGIRL 2008

Mai este fix o lună până se încheie concursul Covergirl 2008. Asta înseamnă că mai aveţi o lună în care să trimiteţi pozele voastre pe adresa redactia@fhm.ro sau să le încărcaţi pe site-ul FHM. Trebuie să fie poze reprezentative, nu doar portrete, dar nici în picioare, luate de la j-de metri distanţă. Trebuie să ne dăm seama dacă arătaţi bine atât la faţă, cât şi la corp. Şi trebuie apoi să convingeţi cititorii pentru a ajunge în finală. Deci, give your best!

CURĂŢENIA GENERALĂ

Îmi place de Oprescu. Probabil nu o să reziste mult cu acţiunile lui kamikaze (da, ştiu, e cam pleonastic), dar măcar se distrează şi el puţin. Cum am mai spus-o, nu am nici cel mai mic habar despre meandrele politico-economice. Deci nu ştiu care, ce şi cum. Totuşi, observ tevatura care se face în jurul subiectului. Probabil că presa cotidiană jubilează având zilnic subiecte de prima pagină. Cel puţin săptămâna asta. Ultima ispravă, însă, este dărâmarea teraselor din Herăstrău pe motiv că parcul este pentru agrement şi stabilimentele erau construite fără autorizaţie. Bun, sunt de acord cu punerea în ordine a scamatoriilor, dar nu cu demolarea într-un exces de zel a unor locaţii frumoase, de agrement, care nu încurcă cu nimic nici plimbările prin parc, nici relaxarea pe care ar trebui să o producă oaza de verdeaţă, nici estetica zonei. Au autorizaţiile expriate? Foarte bine: le reînnoieşti, îi pui să plătească retroactiv o chirie pe spaţiul respectiv şi îi laşi să decidă dacă rentează să mai ţină cârciuma. Bineînţeles că multe din terasele de acolo aparţin unor şmecheraşi cu diverse interese politice iar motivele invocate de Oprescu sunt de fapt pretexte în majoritatea cazurilor, dar stau şi mă gândesc dacă era singura modalitate de a le da la gioale.

2012

De câţiva ani aud din diferite surse, primesc mailuri, citesc prin presă despre faimosul 2012. Mayaşii au făcut un calendar care se opreşte în anul respectiv. Diferiţi vizionari, prezicători şi clarvăzători nu pot vedea dincolo de acea dată. Biblia se pare că ar conţine nişte encodări care prevestesc acelaşi lucru: un sfârşit în anul de graţie. Azi am citit un mic articolaş pe tema asta şi într-un FHM străin şi mi-am adus aminte de subiect. Care mi se pare de-a dreptul fascinant. Toţi suntem într-o frenezie continuă pentru a afla ce ne rezervă viitorul, chiar şi la nivel micro: vrem să ştim ce sex va avea copilul, vrem să ştim dacă va ploua mai pe seară, vrem să ştim dacă ne va iubi la fel toată viaţa, vrem să ştim dacă vom apuca să fim bunici, vrem să ştim dacă euro va depăşi iar pragul de 4 lei şi lista este infinită. Iar această imposibilitate de a şti ce va fi după 2012 ne frustrează teribil. Eu vreau să fiu optimistă şi dacă va fi o schimbare, pentru că asta sunt convinsă că va fi, prefer să o consider un început, nu un sfârşit. Dar despre asta mai discutăm peste vreo patru ani. :D

BESTFEST

Şi anul acesta am fost parteneri la Bestfest. De data asta am avut parte şi de bilete. Aşa că vineri şi duminică seara am avut program de festival. Atmosfera a fost mult mai mişto decât anul trecut, festivalul mai de amploare şi activităţile extra-scenă mai numeroase. Mi-a plăcut foarte mult concertul Manu Chao. Publicul a fost parcă electrizat. La Nelly Furtado, deşi mult mai numeros, publicul a fost mult mai liniştit. Nici concertul ei nu a fost rău, dacă trecem peste proasta ei inspiraţie în alegerea ţinutelor de scenă.

Una din atracţii era spălătoria de bărbaţi. Foarte amuzantă ideea AXE.

O tanti cu un sarcofag umblător oferea diferite tipuri de pupici.

Nu ştiu cât sex sălbatic s-a făcut la Romexpo, dar oamenii erau pregătiţi.

Alte păreri: atmosferă minunată, unde nu am avut deloc impresia de unsafe, deşi populaţia era foarte pestriţă; mâncarea mult prea scumpă pentru locaţia şi condiţiile de acolo.

DIAVOLIŢE MICI

Eddie e într-o dispoziţie melancolică. Azi ne-a arătat poze din tinereţile lui, ne-a pus să ascultăm Mădălina Manole şi, după, a dat startul hiturilor Andre, Valahia, Non-stop, Genius, etc. Cu ocazia asta am dat şi peste melodia asta, care îmi plăcea tare mult. Şi acum mi se pare haioasă. Enjoy!

ŢIGANIADA

Alaltăieri ne trezim cu toţii din redacţie cu invitaţii la Damian Drăghici and Brothers. Aşa cum probabil a primit toată presa. Am fost singura din redacţie care a binevoit să meargă. Pentru că aveam oră de pilates cu Cori, ceea ce nu mai avusesem parte de ceva vreme, nu am vrut să renunţ la repriza de sport în totalitate, şi am mizat pe faptul că niciodată concertele nu încep la ora programată. Aşa că am ajuns cam cu un sfert de oră după 8:30. Şi bine am făcut! Pentru că am înţeles că a fost buluceală mare la intrare, intrare care a început abia pe la 8:15-8:20. Nici când am ajuns eu nu era mult mai clar care pe unde trebuie să intre. Aveam invitaţie vip şi am fost îndrumată către o intrare, pentru a afla înăuntru că locurile respective sunt exact în diagonală. Nu am mai străbătut toată Arena Romană până în sectorul în care ar fi trebuit să stau, pentru că era prea departe, vânzoleala prea mare şi locaţia, exact în laterala scenei, prea proastă. Spectacolul a început cu un concert Amaro Del, o trupă ţigănească sârbească pe care o mai văzusem o dată la Duminica în familie în emisiune. Concertul Damian and Brothers efectiv a început pe la 9:30. A fost antrenant, bine cântat, ca să zic aşa, dar fără niciun fel de spectacol. Erau nişte tanti îmbrăcate ţigăneşte care dansau pe o coregrafie mai mult sau mai puţin pusă la punct. Iar pe fundal erau nişte panouri cu proiecţii gen Media Player care nu aveau nicio legătură cu specificul spectacolului. Păcat. Ar fi putut fi un show care chiar să aprindă focul din tine. Deşi, la cum dădeau nişte dudui frenetic din fund şi ţâţe, cred că la ele a avut efectul scontat.

PROFA DE SEXXX

Îmi povestea Luara acum ceva vreme despre proiectele ei. Multe şi îndrăzneţe. Unul e gata să fie lansat la apă. Este vorba de site-ul personal (care promite mult) şi de producţia XXX, realizată împreună cu Grasu' XXL. Marţi, 9 iulie, ora 00.30 la Interzis, b1 tv, se difuzează în premieră noul single XXX. Proiectul va putea fi descărcat gratuit marţi noapte, începând cu ora 01.00. Muzica este semnată de DJ Swamp, videoclipul este realizat de Spike, folosindu-se cadre din două sex-tape-uri personale Laura Andreşan. Vizionare plăcută!

CUM NE ÎMBRĂCĂM

Umblă vorba cum că prin diferite locaţii şi situaţii e nevoie de un dress-code. Din fericire, serviciul meu îmi permite să mă îmbrac la costum când am chef şi la pantaloni scurţi şi şlapi când îmi tună. Drept pentru care garderoba mea este foarte pestriţă şi, mai ales, colorată. Cred că aş face muuuulte spume dacă ar trebui să port o vestimentaţie business, austeră şi monotonă în fiecare zi. Nelovindu-mă de problema vestimentaţiei obligatorii, nici nu o pot înţelege. Adică omului i s-a întipărit în minte că dacă eşti la sacou eşti profi şi dacă eşti la pantaloni scurţi eşti vai de mama ta. Greşit! Da, haina îl face pe om. Dar în măsura în care ea exprimă ceea ce eşti tu, nu ceea ce impune societatea într-o anumită situaţie, care nu este altceva decât uniformizare. Săptămâna trecută, parcă, proaspătul instalat la primărie, Piedone, s-a apucat să facă curăţenie. Şi ce s-a gândit el? Să o pună pe liber pe o tanti care oficia cununii în pantaloni scurţi. Ca să vezi, blasfemie! Vă daţi seama că femeia nu era cu un şort de se văd bucile. Dar chiar şi aşa. Mi se pare o inepţie! Ce, nu poţi fi un bun profesionist îmbrăcat funky? Mă îndoiesc. La fel cum mă îndoiesc şi de seriozitatea şi profesionalismul omului la costum. Cât despre arătarea statutului prin haine, poţi liniştit să te îmbraci Armani şi de plajă. Cine ştie să observe fineţea brand-ului, o observă, nu trebuie să sară în ochi eticheta de pe mâneca de la costum (aşa cum mai binevoiesc unii "domni" să o lase). La ce ne foloseşte să urmăm nişte coduri vestimentare stupide? Cu ce ne uşurează viaţa? Sau, din contră, cu ce ne-ar îngreuna-o dacă nu le-am avea?

FHM Iulie-August

So: e vară! Noi nu avem chef de muncă. Aşa că am scos număr dublu. Ca în fiecare vară. Am tras tare o lună înainte pentru a sta cu burta la soare acum. Dar, ca să nu ziceţi că nu ne-am gândit la voi, am pregătit un număr estival de mare angajament: primul pictorial pe care îl fac Cheeky Girls în România, o secţiune întreagă dedicată sexului, un pictorial cu câştigătoarea globală a topului celor mai sexy femei din lume, o broşură cu topul, aka 100 de femei una şi una, o broşură cu programul complet şi alte informaţii despre B'Estfest la care suntem parteneri, un penisometru, adică o chestie cu care să-ţi măsori, mai în glumă, mai în serios, dotările şi... şi... şi... un inel vibrator. Din nou! rrrrrrrr