CA LA NOI!

Intru azi în Sephora să mă uit la un parfum. Ce-i drept, voiam să văd şi preţul, ca să-l pot compara cu dutty-free şi cu magazinele din Spania. Dar odată ajunsă acolo dau peste trei tipuri ale aceluiaşi parfum. Cer lămuriri. Pe care vânzătoare nu mi le poate oferi. Scot agenda şi încep să notez numele celor trei variante şi preţurile. Nu apuc să notez două cuvinte că vine la mine o matahală cu ceafa lată, cu un tricou branduit BGS să mă anunţe că nu am voie să notez preţurile. Îi explic că notam numele fiindcă cea care ar fi trebuit să mă lămurească nu a fost în stare să o facă şi îmi zice că nu îl interesează şi mă invită să plec. Halal comerţ!

SĂ TE...

Cu toţii înjurăm. Şi cele mai frecvente înjurături conţin expresii care au legătură cu sexul. Aici intervine problema mea: de ce înjurătura, ceva spus la nervi, care nu este deloc plăcut, care atestă că nu vrei să ai nimic de a face cu destinatarul impercaţiei este legată o activitate care în genere se vrea plăcută? Iar problema nu este numai una naţională pentru că şi alte limbi cunoscute folosesc acelaşi tipar. Păi cum să nu-i placă cuiva căruia îi urezi o viaţă sexuală bogată?...

BLESTEMUL MANUSCRISULUI

Am terminat aseară de citit Blestemul Manuscrisului (apărut la editura Tritonic), un roman ce se vrea Dan-Brown-ist, scris de doi autori români, Bogdan Hrib şi Răzvan Dolea. Hrib a scris părţile care se petrec în contemporaneitate, iar Dolea cele din istorie. Pentru că romanul este construit pe două planuri şi urmăreşte destinul acestui manuscris blestemat, despre care nu afli nici la final ce conţine. Părţile istorice sunt greoi de citit, autorul folosind stilul arhaic şi expresiile aferente. Este interesantă însă trecerea de la un timp la altul, dându-i veridicitate. Am fost curioasă să văd dacă spun ceva concret aceste părţi, dar am realizat la final că puteam citit liniştită doar capitolele din prezent pentru că nu am aflat nimic în plus. Poate doar o lecţie de istorie. Dar prea multe capitole fără importanţă. Finalul, însă, este dezamăgitor. Este ca un balon care se desumflă în loc să se spargă cu pocnitură. Am avut impresia că a fost fuşerit, că autorul trebuia să termine cartea, că îl presau dead-line-urile şi a băgat din top, precum un film de acţiune prost. Nebunia romanelor de suspans, cu organizaţii secrete şi tot felul de ordine istorice a prins literatura mondială şi trebuia să existe şi în cea românească un exponent. Nu ştiu dacă este cel mai fericit. Să fiu sinceră, alt produs românesc de acest gen nu am mai citit. Deci, probabil, că este de apreciat iniţiativa.

PĂZEAAAAAA, CADE!

Am fost la golf! Sâmbătă, la invitaţia Calsberg, la Lac de Verde la Breaza. Şi acum încerc nişte sentimente contradictorii vis-a-vis de acest sport. Am vrut mereu să învăţ golful. Poate din cauza snobului din mine care ştia că este un sport de elită şi scump. Scump, este. Şi da, este de elită. Doar că încep să mă întreb dacă m-ar fascina aşa ceva. Evident că cei doi instructori nu au avut când şi cum să arate celor în jur de 50 de invitaţi regulile, loviturile, crosele şi toate cele. A fost un fel de hai să ne jucăm de-a terenul de golf la o probabil cea mai bună bere din lume. Cât despre sportul în sine, am vaga impresie că este cam plictisitor. Este cam lipsit de acţiune şi antren pentru gustul meu. Da, este de fapt un pretext pentru afaceri şi bârfă pentru soţiile afaceriştilor. Aşa că aştept lecţiile şi partida pe bune ca să îmi pot face o părere.

foto: Ana Maria Prunariu

UPDATE

Deci da! Hotărârea a fost luată. Câştigătoare la puncte a ieşit Skoda Fabia. Iar acum, voi aştepta să vină ceva mai puţin decât mi-a luat să mă decid. Dar sunt bucuroasă!

DECIZII, DECIZII...

După cum ştiţi, sunt în plin proces de schimbare a maşinii. Sunt mofturoasă, nemulţumită şi dificilă, după cum ar spune colegii mei. Nu am vrut maşină franţuzească. Polo şi Fiesta sunt la sfârşit de generaţie, deci ieşeau din calcul. Multe altele depăşeau bugetul fix. Sau nu îmi plăceau. În cursă au rămas Fabia şi noul Aveo. Acum sunt încurcată rău de tot. Pentru că azi am luat la plimbare o Skoda. Şi îmi cam place. Aveo, îl aştept la testare de vreo lună şi tot nu îl mai primesc, ca să îmi pot face o părere. Maşina aia, din poze e drăguţă. Şi e şi mai ieftină decât Fabia. Considerabil mai ieftină, având în vedere oferta pe care o au acum. Problema e la piese, pe viitor. Se pare că timpul de aşteptare este foarte mare pentru că sunt aduse din Koreea şi nu prea există pe stoc pe la noi. Asta este o problemă care mă depăşeşte total: de ce la maşinile asiatice trebuie să aştepţi atât de mult pentru piese şi nu există pe stoc, măcar în Europa, dacă nu chiar la noi în ţară. Pe de altă parte, foarte multă lume (specialişti, nu glumă) mi-a zis că Fabia este mult mai bună decât Aveo.

Io acu' ce să fac?

BATMAN - THE DARK KNIGHT

Am fost la film. Ultimul din seria Batman. Drăguţ. Ca toate celelalte din zona asta. Dar, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost jocul magistral al lui Heath Ledger. Mi-a confirmat pentru ultima oară ce mare actor a fost. Şi cât de departe ar fi putut ajunge. Mare păcat de el!

MAZDA MX-5

O nouă maşină în teste. Mică, decapotabilă, fiţoasă. Evident că nu puteam rata ocazia de a face o tură. Dezamăgire. Mult prea strâmtă şi incomodă în interior. Atât pentru locul din dreapta, dar mai ales pentru cel al şoferului. Nici la urcarea în maşină şi mai ales la coborâre nu este prea confortabil. Iar dacă mai ai şi o fustă scurtă, este de-a dreptul o probă olimpică! Deşi are suport pentru pahare între scaune, acesta este practic imposibil de folosit pentru că încurcă manevrarea schimbătorului de viteze. Noroc că mai are şi pe portiere câte un astfel de suport. Distanţa de la scaun la pedale este foarte mare, incomodă chiar şi pentru un bărbat de peste 1,80 m, deci lung în picioare. O altă problemă pe care ar putea-o avea femeile este faptul că are pedalele practic pe verticală, conducerea cu pantofi cu toc neputând fi posibilă. Deşi cu un motor de 2.0 cu 160 CP, nu am simţi-o suficient de înfiptă, nu te bagă în scaun la accelerări. De remarcat este totuşi portbagajul care mi s-a părut mai mare decât în cazul altor maşini similare. Un plus pentru mine, calitate pe care nu o mai găseşti prea des în ultima vreme, este faptul că bordul nu este exagerat de lat şi vezi botul cu uşurinţă. Ceea ce, pentru mine, şoferiţă, este important! Da, ştiu, o să spuneţi: Femeie la volan! Ce-ţi trebuie să vezi botul? Ei bine, îmi trebuie! Când am văzut maşinuţa am fost foarte încântată şi aş fi vrut să fac o cronică pozitivă, dar se pare că nu mi-a ieşit. Ce-i drept, sunt tare dificilă, după cum spunea un cunoscut.

TEA-SHAKE LA METOC

Aseară, prietenii Raluca şi Valentin m-au dus într-un loc fabulos, parcă rupt dintr-o carte de Eliade, pe o străduţă liniştită din spatele Bisericii Armeneşti. Este vorba de grădina-ceainărie La Metoc. O căsuţă micuţă, foarte veche serveşte pe post de bucătărie şi alte dependinţe pentru ceainăria ce se desfăşoară în curtea cu vegetaţie luxuriantă din faţa ei. Printre copaci, arbuşti şi tot felul de plante, sunt răspândite vreo 8 mese pitice, cu băncuţe de lemn, scaune de răchită sau tip regizor. Ei se autodenumesc "grădina cu smochini din cartierul armenesc" deşi am înţeles că şi vişinii sunt foarte simpatici când stai la masa ta şi mănânci direct din copac fructele. Îmi pare rău că am ajuns atât de târziu în acest loc minunat. Au ceaiuri, au o chestie foarte drăguţă care se numeşte tea-shake, un milkshake cu îngheţată şi ceai, au snack-uri japoneze, pricomigdale făcute în casă, la fel ca şi şerbetul şi dulceaţa. Din păcate nu am avut la mine aparatul foto să vă arăt şi asta e cam cea mai bună imagine pe care am găsit-o pe net. Adresa este Popa Rusu 21 şi e recomandabil să vă faceţi o rezervare pentru că localul e mereu plin. Rezervări la 0721669539. Programul este de la 17 la 24.

ŞI EU NIMIC, NIMIC?

Am lucrat pe post de chelnăriţă atât în România, cât şi în Tenerife. Deci ştiu cum e să apreciezi un bacşiş binevenit. Totuşi, povestea cu bacşişurile mi se pare un pic cam aiurea. Adică, eu văd lucrurile în felul următor: omul şi-a făcut bine treaba, îl răsplăteşti, nu, ceea ce se întâmplă foarte des în zona de servicii din România, nu îl răsplăteşti. Oricum, dacă mergi la avocat, la arhitect sau la magazin, nu laşi niciunuia bacşiş că ţi-a zâmbit frumos. Plăteşti doar taxa aferentă şi gata. Deci lăsatul bacşişului la restaurant, la taxi sau mai ştiu eu pe unde este un pic deplasat. Omul a făcut o treabă pentru care se afla acolo, nu ţi-a făcut ţie vreo favoare. De aici şi până la a ţi se trece pe factură cei 10% aferenţi bacşişului, mi se pare drum lung, încheiat cu o nesimţire crasă. Şi totuşi, mai ales prin ţări străine, acest sistem se practică!

OLIMPIADA

Nu am apucat glorioasa epocă a sărbătorilor de 23 august, aşa că manifestări de forţă precum cele din deschiderea olimpiadelor mă fascinează mereu. Mă uit acum uimită la spectacolul pe care chinezii l-au pregătit la milimetru vreme de ani de zile probabil. Este stupefiant ce se întâmplă acolo. Mă gândesc cât de mult mi-ar fi plăcut să organizez un asemenea eveniment. Ar fi fost epuizant, dar uluitor!

OOOOOH, DAAAAA...

Nu am făcut niciodată clasamente cu bărbaţii care mi-au trecut prin pat. Da, poate că le-am dat câte o notă. Toţi o facem la un moment dată, mai în glumă, mai în serios. Dar cu timpul am realizat o chestie foarte imporntantă. Nu există bărbaţi proşti la pat. Este vorba doar de o compatibilitate feromonală care există sau nu. Bine, nu luăm aici în calcul acele specimene care îşi dau pantalonii jos, fut ce şi cum prind, îşi ridică pantalonii şi pleacă. Nu, vorbesc de bărbatul normal, care ştie să sărute, să mângâie şi ce mai ştie el pe acolo. Revenind însă la povestea cu feromonii, e testată şi atestată. Dacă nu e compatibilitate, nu e nici plăcere. Deci, fi bun la pat este ceva foooarte vag. Cel care pe mine mă poate trimite pe Calea Lactee a orgasmelor, poate că alteia nu-i provoacă nicio tresărire şi invers. Aşa că poveşti despre X care e mare vrăjitor într-ale sexului sunt poveşti de adormit copiii. Copiii ceva mai mari.

STRES DE VARĂ

Vreau să-mi cumpăr maşină. Asta presupune să scap de Dacia mea cea veche. Drept pentru care am demarat acţiunea de vindere. M-am înarmat cu o poză şi am stat ieri călare pe site-urile de anunţuri pentru a o scoate pe piaţă. Surprinzător, dar m-a sunat foarte multă mule. Multora nu le convenea preţul. Deşi sunt dispusă să negociez, nu accept orice ofertă. Totuşi, nu asta e problema mea. Ci faptul că în majoritate cei care au sunat şi vor să vadă maşina sunt bărbaţi. Or, dacă mă văd pe mine floricică sau chiar şi cu mama din dotare, nu tratează la fel cum ar face-o cu un bărbat. Pentru că trăim într-o societate de tot rahatul în care o femeie, mai ales tânără, nu are aceeaşi credibilitate. Pentru că trăim într-o societate în care am fost învăţate să nu avem încredere în străini, mai ales în bărbaţi, mi-e frică să mă sui cu el în maşină la un test. Rămâne doar varianta în care să i-o dau pe mână, să-i cer buletinul şi să mă rog să nu o buşească! Iar toată povestea asta mă stresează îngrozitor. Mai mult decât hârţogăraile cu actele.

CINĂ ELVEŢIANĂ

Acum câteva seri am fost să iau cina la Mica Elveţie. Pe Jakob Hausmann, patronul şi bucătarul-şef de acolo îl ştiu de multă vreme, el fiind expertul-bucătar pe care îl foloseam la FHM, dar la restaurantul lui nu ajunsesem niciodată, deşi de mult voiam să o fac. Şi uite aşa am aterizat acolo, pe la 21:30 într-o seară din timpul săptămânii. Plin. Nu aveam rezervare. Am avut noroc de am găsit o masă în curtea din spatele casei. Hai să încep cu partea cea mai bună: servirea impecabilă. Chelnări şcoliţi, discreţi şi bine-informaţi. Acu' să trec şi la a mai nasoală: preţurile. Mai bine zis, preţurile comparate cu oferta. Un meniu cu puţine preparate, de fapt, impropriu zis preparate pentru că erau în marea lor majoritate cărneturi la grătar, care nu puneau tocmai în valoare talentul unui maestru-bucătar. Garniturile disponibile erau ori ciuperci la grătar, ori legume la grătar. Iar salata era o farfurie cu diferite frunze de salate şi atât. Carnea pe piatră încinsă, specialitatea casei, era o bucată de carne, cam de mărimea şi forma unui pumn, un picuţ friptă la exterior şi înăuntru lăsată crudă ca să ţi-o faci tu exact cât de mult vrei. Numai că, pentru o persoană ca mine care preferă carnea aproape carbonizată, halca e prea voluminoasă, piatra se răceşte prea repede şi carnea nu reuşeşte să se pătrundă cum trebuie. Probabil că pasionaţii de proteină semi-vie ar fi încântaţi. Şi mie mi-a plăcut ideea, dar nu şi rezultatul.

Concluzie: Dacă sunteţi amatori de fripturi bune, ce-i drept (au şi vită argentiniană!), de servire impecabilă, într-un ambient mai mult familial decât de fiţe, dar populat de străini în mare parte, şi dacă tocmai aţi luat salariul şi sunteţi dispuşi să lăsaţi acolo jumate din el (în cazul în care comandaţi şi o sticlă de vin), atunci puteţi ieşi la o cină acolo. Dar nu uitaţi să faceţi rezervare, că altfel riscaţi să nu găsiţi loc.