VEDETE ŞI NU PREA

În ultimele zile, lucrând la un proiect, mi s-a dovedit din nou cum, cu cât eşti mai pulifrici, cu atât ai mai multe fiţe. Şi, invers, cu cât îţi cunoşti mai bine valoare, cu atât te apropii mai mult de normalitate, evident cu luxul de a fi cine eşti. Ştiţi că sunt un fan al lui Botezatu. El, ca om. Azi am avut ocazia să-l cunosc şi pe Albu. Şi am constatat că ambii sunt nişte tipi foarte ok care, din turnul lor ar putea să ceară marea cu sarea, să fie inaccesibili şi foarte preţioşi. Dar nu sunt. Sunt oameni normali şi cu multă bunăvoinţă. Pe de altă parte, am dat şi de tot felul de vedete de carton sau wannabi-uri care nu ştiu cum să fie mai interesanţi, crezând că astea sunt caracteristicile unei vedete. Surpriză: nu sunt! Poate că au citit despre pretenţiile exagerate ale lui JLo sau mai ştiu eu care zmeu internaţional şi şi-au zis că asta e modalitatea cea mai bună pentru a se face remarcaţi. Consideră că cei din jurul lor trebuie să le fie sclavi, să le ridice statuie pentru că există, când de fapt statuia ar trebui ridicată săracii mame care s-a chinuit în ore în şir de travaliu să fete o asemena creatură, iar dacă nu li te supui cu obşteasca obedienţă, se simt ofensaţi şi devin ciufuţi. Bine, nu că ar fi altfel în rest, ciufuţenia fiind apanajul "vedetei", dar funduleţul lor fragil se cere şi mai tare pupat, iar dacă numărul limbilor este insuficient sau molicinunea lor nu e garnisită cu balsamul de aloe, atunci se urzică repede şi îi ustură când se cacă. Drept pentru care se cere a fi protejaţi!

DIN CICLUL: CE MAI FAC ŢÂŢELE MELE

Păi victime, ce altceva? Ieri a fost ziua lor. A, nu, nu a fost nicio aniversare, pur şi simplu au fost în mare formă şi cum se cereau băgate în seamă, le-am ajutat şi eu cum am putut. În timpul zilei am purtat o bluză decoltată care a atras atenţia şi celor mai obişnuiţi cu sânii bărbaţi. Care, nu dau nume, nu reuşeau să-şi ţină ochii departe de pieptul meu nici când vorbeau cu alte persoane. Seara, însă, am aterizat la balul Erudio, precum fata moşului: nici îmbrăcată, nici dezbrăcată. Deşi cum se vede din poza cu minunata mea parteneră de destrăbălări corporatiste, Cori, rochia pare foarte decentă, ei bine, nu e! Este din dantelă, fără căptuşeală. Şi, deşi nu exagerat de decoltată, ţinuta mea a reuşit din nou să capteze privirile celor mai respectabili domni. Este foarte amuzant să vezi cum debusolezi pentru o vreme un bărbat în toată firea. O fază la fel de minunată a fost în facultate când, în pauza dintre cele două ore de curs ale unui profesor, eu, îmbrăcată cu aceeaşi bluză de ieri, am purtat o discuţie cu stimabilul prof, iar în partea a două a cursului a avut vădite probleme în susţinerea unui discurs coerent, fapt observat de toţi colegii mei. I just love it!...

FHM DECEMBRIE

Ginuţa rulz! Asta e părerea mea. E o tipă foarte mişto şi care arată foarte bine, iar pictorialul cu ea a ieşit într-un mare fel! Tot din categoria tipelor mişto, deşi alt gen, face parte şi noua Bond Girl, Olga Kurylenko, pe care o vedeţi tot într-un pictorial. Şi un pictorial cu Miss Panama. Şi ca să rămân în aceeaşi notă, nu trebuie să uit de calendarul pe 2009, cadou. Cu o asemenea colecţie de fete, oare mai are rost să vă povestesc şi despre celelalte articole? Neeee... vă las pe voi să descoperiţi!

DESPRE SINCERITATE ŞI RELAŢII

Mă uitam aseară la un film. Nu are importanţă nici filmul, nici subiectul principal. Ceea ce contează pentru acest text este că era vorba de doi prieteni buni, el şi ea, care au ajuns să aibă o relaţie amoroasă, dar au pierdut cel mai de preţ aspect al prieteniei lor: capacitatea de a discuta absolut orice unul cu altul. Nu sunt eu cea cu relaţii de durată la activ, deci nu prea ştiu cum funcţionează sistemul, dar stau şi mă întreb cum şi de ce. Sigur că este fantastic ca iubitul/ soţul să-ţi fie şi cel mai bun prieten, dar oare este sănătos? Oameni suntem şi fără să vrem, oricât de mult ne-am iubi partenerul, mai apar şi alţii de care ne place, cu care flirtăm, chiar dacă nu mergem mai departe. Iar despre astfel de lucruri foarte puţini sunt cei care acceptă să se discute în cuplu şi, şi mai rare sunt cazurile în care nu se lasă cu supărări, învinuiri şi gelozii. De ce atunci când iubim ne este greu să discutăm chestii sentimentale importante cu persoana iubită? O să spuneţi: pentru că nu vrem să-o rănim. Este ciudat cum punem noi gânduri şi trăiri în celălalt, fără să ne gândim că poate el sau ea au o altă percepţie asupra lucrurilor. La fel cum invers, suntem uneori convinşi că o anumită acţiune sau vorbă este complet inofensivă, dar celălalt se simte profund jignit. Şi atunci, chiar este indicat ca partenerul să-ţi fie cel mai bun prieten? Oare fragmente de intimitate nu sunt necesare pentru fiecare membru al cuplului? Mama îmi spune că tata a fost şi cel mai bun prieten al ei. Dar nici nu am văzut-o având o prietenă apropiată cu care să discute, să împartă tot. Nici chiar cu sora ei. Poate că ea i-a spus lui tot sau poate nu, dar el cu siguranţă nu i-a spus ei tot. Şi atunci, vin din nou cu o întrebare: investeşti tot într-o relaţie, dar oare implicarea este reciprocă? Iar atunci când relaţia nu mai merge, pentru că în cele mai multe cazuri se ajunge în acest moment, fie că e urmat de o despărţire sau o lăsare pe tânjală, celălalt nu se foloseşte oare de tot ce i-ai împărtăşit? Ba cam da... E trist, e crud, dar e realitatea pură. Excepţiile sunt chiar alea în care cei implicaţi mai au o urmă de omenie. Şi atunci, revin, oricât de mult ai iubi o persoană, merită să te compromiţi astfel încât să fii complet sincer despre prezentul şi trecutul tău?

LOLA DREAM FACTORY LA IDELIER

Vreau să cred că pot spune că m-am împrietenit cu Idelier, atelierul de idei. Şi, drept urmare a noii relaţii stabilite, am fost invitată aseară, împreună cu Maria Filipescu, la vernisajul expoziţiei de mărgele Lola Dream Factory. Expoziţia în sine ţine până pe 26 noiembrie şi vă recomand cu cea mai mare plăcere să o vizitaţi, adică să vă faceţi timp câteva minute să treceţi prin Romană, mai exact pe la Idelier, situa la adresa bd. Lascăr Catargiu nr 1. Lola sau, pe numele ei real, Graţiela Andrei, face mărgele din ceramică, pictate manual şi de o sfericitate imperfectă, exact ca oamenii (aşa cum declară chiar autoarea), pe care le înşiră în coliere unicat sau serie mică.

Evenimentul face parte din seria Famous Ideas... to BE, iniţiată de Idelier. Partea unde vreau să ajung este că am asistat la o manifestare foarte bine realizată, fără concursul a cine ştie ce agenţie de pr sau evenimente care să facă din rahat bici. Şi cum un eveniment bine făcut este rar întâlnit pe la noi, vreau să spun: bravo Idelier şi Lola (pentru că nu vreau să omit vreun nume al celor implicaţi, mai ales că aici e vorba de munca în echipă)!

BOND RELOADED

Vă mai aduceţi aminte, probabil, de experienţa ratată de a încerca să văd noul film Bond. După penibilul eveniment am aşteptat să vedem cum se revanşează. Şi am aşteptat. Şi am aşteptat. Şi, după două săptămâni, a venit şi revanşa: un voucher pentru două bilete la James Bond până pe 18 decembrie. Interesant este că accesul pe baza voucherului se face numai la Quantum of Solace, film, care, se presupune, în cele două săptămâni scurse de la avanpremiera ratată, l-ai văzut cu vârf şi îndesat. Iar dacă nu, aveai acum posibilitatea. Dar dacă da... nu e un film atât de profund încât să necesite vizionarea repetată până la înţelegerea lui... Altfel, numai de bine!

CASA ŞI GRĂDINA - decembrie

Aveţi idee de unde vin globurile de Crăciun? Pe mine nu mă fascinează subiectul, dar pentru ăia din voi care apreciaţi sărbătoarea sus-numită, poate că e o informaţie interesantă pe care să o împărtăşiţi celorlalţi între un caltaboş şi o sarma. Dar pentru asta, trebuie întâi să intraţi în posesia acestei informaţii. Povestea o găsiţi în numărul de decembrie al revistei Casa şi grădina. Şi, evident, multe alte subiecte foarte interesante.

MĂRIMEA CONTEAZĂ!

Am văzut poza asta pe blogul lui Alex Tomulescu şi m-am distrat copios. Foarte tare!

PITZIPOANCE LA TV

Dani se laudă că a făcut primul interviu cu Bad Pitzi, de la Pitzipoanca.org. Tot ei au promovat site-ul la greu, în emisiune. Şi tot matinalul de la Antenă oferă aproape zilnic material pentru site prin invitatele sale. Luni, parcă, am avut deosebita plăcere de a o urmări pe domnişoara Emmy cu a sa melodie compusă de un văr de-al lui Moga şi cu un videoclip făcut de un vecin din bloc! Şi nu, nu sunt câtuşi de puţin ironică. Chiar aşa a declarat diva, foarte senină şi mândră. Vecinu' rulz!

BRIDA

Promiteam acum ceva vreme că îmi voi cumpăra cea mai nouă carte a lui Coelho, Brida. Am cumpărat-o, dar nu am reuşti să o citesc imediat. Iar cartea, pe departe de a fi cea mai nouă, doar cea mai nouă apariţie editorială românească, este chiar veche, fiind cea de-a treia carte scrisă de autorul brazilian, publicată în 1990. Este tot povestea unei vrăjitoare, deşi de data asta este mai curând o vrăjitoare în înţelesul comun al termenului, cu Sabaturi şi ritualuri în pădure. E o lectură interesantă, deşi nu depăşeşte în valoare cărţile mele preferate ale aceluiaşi autor (Alchimistul şi 11 minute). Totuşi, are pasaje interesante, de impact, din care voi cita doar trei, care mi s-au părut minunate.

"A fost o vreme în care oamenii acceptau experienţele magice ca pe nişte lucruri naturale. În acele timpuri nu existau nici măcar preoţi. Şi nimeni nu alerga după secrete oculte."

"Cine se împacă bine cu sexul ştie că se află în faţa unui lucru care se împlineşte în toată intensitatea numai când se pierde controlul. Când suntem în pat cu cineva, îi permitem să intre în comuniune nu numai cu corpul nostru, ci şi cu întreaga noastră personalitate. Forţele pure ale vieţii comunică, independent de noi - şi atunci nu putem să ascundem cine suntem. [...] În sex, este greu să-l păcăleşti pe celălalt - fiindcă acolo fiecare se arată aşa cum e."

"...era întâlnirea ei cu sensul vieţii, era întoarcerea în grădina Edenului, era momentul în care Eva intra din nou în Adam şi cele două părţi se transformau în Creaţie."

DRAGOSTE DE POVESTE

Citesc zilele astea o carte despre societatea tradiţională rurală chineză de pe la 1800 toamna. Voi reveni cu detalii despre carte la momentul potrivit. Acum vreau să vorbesc despre altceva. În locul şi timpul ăla, căsniciile erau contractate din copilărie, de către o peţitoare, iar familiile şi, implicit, mirii, se cunoşteau abia la nuntă, câţiva ani mai târziu. Evident, mariajul era pe viaţă. Şi toţi se iubeau nevoie mare. Povestea se repetă mai mult sau mai puţin asemănător în tot felul de societăţi mai vechi sau mai noi, în care căsătoriile aranjate sunt ceva normal. Întrebarea pe care mi-o pun este: oare dragostea asta, construită pe obligaţia de a-ţi iubi partenerul pentru că nu ai de ales este mai trainică decât cea construită pe ceea ce noi considerăm acum normal, adică "ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut?". Vorbeam cu mama despre chestia asta şi ea spunea că este convinsă că o astfel de iubire este mult mai rezistentă. Şi o întrebam despre lipsa fluturilor de îndrăgosteală de la început. Mama mi-a zis că îndrăgosteala, văpaia vine după. Sentimentele sunt foarte diferite şi îţi oferă diferite tipuri de satisfacţie. Am trecut prin ambele. Mi s-a întâmplat şi mie să ajung în timp să iubesc un om de care nu am fost îndrăgostită (şi nu, îndrăgosteala nu a venit după), dar, măcar, a existat la început o afinitate, o chimie. Dar, la fel cum există o grămadă de exemple de căsnicii ratate, tot aşa sunt şi exemple de oameni care s-au luat din dragoste şi care, şi după 50 de ani de mariaj încă se mai iubesc ca la început.

INVESTIŢII DE INTERES NAŢIONAL

Ca o divă ce sunt, merg cu metroul. Metrou, care acoperă doar o mică porţiune din oraş, care vine la intervale mari de timp şi care, evident, găzduieşte o înghesuială de care s-ar speria şi sardinele dintr-o conservă. Şi totuşi, în acest minunat metrou al unei metropole europene, trebuia să apară şi elementele de entertainment. Pâine şi circ. Că cică asta vrea românul. Cu pâinea, mai prost, dar circul, din plin. Iar staţiile de metrou nu fac excepţie. S-au umplut din metru în metru de plasme pe care rulează reclame, ştiri şi alte tâmpenii. Evident, nimeni nu le ia în seamă. Banii s-au cheltuit cu lopata, bani se bagă în continuare de către firmele dornice de publicitate şi în dunga de la chiloţi şi cetăţeanu' este fericit. Oare?...

A DOUA EDIŢIE A KINOFEST

"Pixelii se adună la Festivalul de Film Digital Kinofest. Sub sloganul "pixelii rup pelicula", pentru că au ceva de spus şi pentru că ei fac deliciul filmelor digitale, debutează a doua ediţie a Festivalului de Film Digital Kinofest. Te ispitim cu peste 170 filme proiectate şi concerte de excepţie cu : Cycler (synths, samplers, programming) & Florentina (vocals), Minus&Ion şi Howling Saints. Vino să cunoşi piexelii star pe 14, 15, 16 noiembrie la MNAC, etajul 4, începând cu ora 17. Kinofest este un eveniment susţinut de IQads şi recomandat de Radio Guerrilla. Parteneri: MNAC şi Galeria 115. Parteneri media: Photo Magazine, Connect, 24-FUN, Money Express, Republik şi Cotidianul."

MARIA FILIPESCU LA UMMAGUMMA ŞI IDELIER

Idelier şi Ummaguma sunt două magazine fantastice. Idelier este un concept-store care vinde idei, nu produse, un atelier de idei, iar Ummagumma este un boutique fandosit şi fafuzit, de haine şi nebune li, după cum se descriu chiar ei. Ce au aceste două magazine în comun (în afară că se află pe lista preferinţelor mele)? Faptul că Maria Filipescu, creatoarea mea preferată de bijuterii, a început să colaboreze cu ele. Şi uite aşa, Maria s-a apucat să creeze colecţii personalizate pentru fiecare din cele două locaţii. A ţinut cont de specificul magazinului, de colecţiile deja existente la vânzare acolo şi de preţurile practicate. Aşa că dacă aveţi chef de fandoseli colorate şi simpatice, duceţi-vă la Ummagumma, pe Calea Victoriei 122, în gangul de lângă Max Mara. Dacă vreţi piese în care imaginaţia şi neobişnuitul se îmbină elegant, atunci la Idelier e de voi. Atelierul de idei îl găsiţi în Piaţa Romană, la adresa Lascăr Catargiu nr 1.

Şi acum ce mai aşteptaţi? La shopping cu voi! :)

CRIZE ŞI ALTE ISTERII

E criză! Pe sistemul: căldură mare, mon cher; la fel zicem şi noi acum: e criză, frate! Să vă spun cum văd eu lucrurile. Eu, acea făptură graţioasă, care habar nu am despre politică şi economie, după cum bine ştiţi. Ideea e în felul următor. Undeva în lume, aka America, s-a buşit economia. Fenomen complex care stătea de mult să erupă pentru că, nu-i aşa (vorba Andreei Marin), totul este ciclic. De acolo a pornit bulgărele care nu s-a topit în apa caldă a Atlanticului şi a reuşit să supravieţuiască până în Europa unde s-a revigorat şi a prins din ce în ce mai multă putere. Problema, însă, eu o văd altfel. Da, s-a buşit economia americană. Nu ştiu însă cât de rău. Dar cred că nu s-ar fi ajuns la o asemenea amploare a crizei dacă nu s-ar fi sperit toţi ca de bau-bau, dacă nu ar fi aruncat armele şi p-aici ţi-e drumul! Conform principiului profeţiei care se autogenerează dacă toată lumea ajunge să creadă că e criză şi se generează toată energia negativă pe care masele o pot emana în astfel de momente, atunci se autoîndeplineşte. Dracul nu ar fi fost atât de negru dacă lumea nu s-ar fi panicat şi ar fi încercat să înoate contra curentului. Dar cum oamenii, şi în special românii, sunt o mare turmă, pe care dacă o dizolvi produci o bulversare în masă, este mult mai simplu să se lase duşi de val şi să se joace de-a drobul de sare.

CA SĂ ÎNCEPEŢI SĂPTĂMÂNA BINE:

Prim-ministrul Chinei îl sună pe Bush în 11 septembrie, imediat după atac:

-Îmi pare rău pentru atac, este o mare tragedie. Dar în caz că aţi pierdut documente importante atentatul de la Pentagon, avem noi copii după toate...

***

Saddam Hussein îl sună pe Bush în 11 septembrie, imediat după atac:

-Domnule Preşedinte, doresc să îmi exprim condoleanţele pentru tragedia suferită… atât de mulţi oameni... nişte clădiri atât de frumoase... Doresc să vă asigur că nu avem nicio legătură cu ce s-a întâmplat. Nu am fost noi...

-Care clădiri? Care oameni? Despre ce vorbeşti?

-Păi… cât e ceasul acum în America?

-E 8 dimineaţa!

-Ooooops! Scuze, revin într-o oră...

***

Un arab bătrân trăia lângă New York. Ar fi vrut să cultive cartofi, dar era singur şi gârbovit. Fiul său studia la Paris, aşa că decise să-i scrie un email. "Dragă Ahmed, sunt foarte trist că nu pot planta cartofi în grădină. Sunt convins că dacă ai fi fost aici, m-ai fi ajutat şi am fi săpat toată grădina." Ziua următoare, primi răspunsul la mail. "Dragă tată, te rog nu te apuca să sapi în grădină. Acolo am ascuns "CHESTIA". Semnat: Ahmed". La 4 dimineaţa se trezeşte bătrânul cu CIA, FBI şi Armata în grădină. Caută şi scotocesc fiecare milimetru din grădină, dar nu găsesc nimic. Dezamăgiţi, pleacă toţi. A doua zi, primeşte arabul un mail de la fecior: "Dragă tată, sper că între-timp grădina noastră să fi fost săpată ca să poţi cultiva cartofi. Mai mult decât atât nu am putut face pentru tine."

***

-Chelner!!! Poţi să-mi mai prăjeşti puţin puiul? Că-mi mănâncă toată salata!!!

***

-Alo?! Ghicitoarea Mama Omida?

-Da, mânca-ţi-aş! Cine-i?

-Ghici!

FUMURI MUZICALE

Aveam chef de ieşit în oraş weekend-ul ăsta. Aşa că am avut proasta inspiraţie de a accepta invitaţia unei prietene de a merge sâmbătă seară în Music Club. Nu mai fusesem niciodată şi bănuiam cam ce gen de stabiliment e: genul care nu e genul meu. :) Aş fi putut să trec peste faptul că nu era tocmai o locaţie pe placul meu dacă ar fi fost suportabilă atmosfera. Doar că, nu era! Fumul era mai gros ca într-un furnal, chiar dacă stăteam în aşa-zisa zonă de nefumători care nu avea nicio delimitare faţă de cloaca în care se scăldau fumătorii în propiile excremente eterice. Am rezistat cu stoicism vreo oră, după care am dat bir cu fugiţii şi la 1 eram deja în pat.

JAMES BOND 00...

...pentru că şaptele nu l-am mai apucat. Aseară am fost la film. Cel mai nou Bond, Quantum of Solace. Avanpremiera. Cu mare tam-tam pentru deschiderea cinematografului din noul mall, Liberty. Când am intrat în sala de proiecţie, după vreo două ore de înghesuit în hol, am zis că azi voi scrie strict despre film, conform deciziei pe care am luat-o mai demult vizavi de evenimentele ratate. Doar că, probabil în acest caz nu a fost vina neinspiratei agenţii organizatoare, ci chiar a cinematografului, s-a întâmplat ceva bizar. La ora 11, după mai puţin de o oră de film, proiecţia s-a întrerupt. Brusc! Zumzet în sală. Subtitrările curgeau. După câteva minute apare un boss şi ne anunţă că din cauza unor probleme tehnice va fi nevoie să facem o pauză de 10 minute şi ne poftea în hol, la un fursec, o atenţie (a se citi cele câteva sticle de Coca Cola Zero care mai rămăseseră). După încă nişte minute, acelaşi domn ne anunţă că proiecţia este un streaming digital direct de la Hollywood sau ceva de genul ăsta şi că aveau nişte coduri de acces, dar care le permiteau difuzarea doar până la ora 22 a Europei Centrale, deci 23 la noi şi pentru că s-a întârziat foarte mult cu evenimentul premergător, s-a întrerupt filmul. Ura şi la gară! Aşa că am plecat acasă...

PS: Filmul, cât am văzut din el, e ok, un Bond clasic ca tipar, cu multă acţiune, dar partea cea mai tare este felul cum e filmat. Foarte dinamic şi personal, te simţi parte din film. Dacă şi sunetul, care a fost sub orice critică, ar fi ajutat, atunci chiar te-ai fi simţit în mic Bond în acţiune.

FEMEIA DIN SPATELE BĂRBATULUI

În FHM Collections 2 sciam despre ciudaţii modei, despre acei designeri care au îndrăzneala să creeze în afara tiparelor. Uitându-mă peste tendinţele de primăvară-vară 2009 pentru bărbaţi am observat o coordonată comună, care se regăseşte mai ales la cei despre care m-am referit în articolul respectiv. Este vorba de efeminarea ţinutei masculine. Mie, personal, îmi place de mor această îndrăzneală. Îmi plac oamenii care au curajul să se îmbrace altfel decât în uniforma fals percepută ca ţinută individuală. Iar dacă văd acest curaj la bărbaţi, îi respect şi mai mult. Să fii un mascul feroce nu înseamnă să te îmbraci în culori neutre şi linii clare. Culorile şi fantezia în ţinuta masculină mi se par la fel de importante ca şi în ţinuta feminină.

Evident că nu vom vedea prea curând pe stradă şi mai ales pe străzile din România (unde ochelarii de cal în ceea ce priveşte fashion-ul sunt foarte bine fixaţi pe tâmple) acest gen de ţinute, semnate Romain Kremer, dar este un început.

Raf Simons este unul din cei mai creativi designeri ai şcolii belgiene, iar pentru sezonul următor el propune fustele. Marc Jacobs deja le-a adoptat în ţinuta lui de zi sau de evenimente, dar Marc e Marc şi aşa gay cum e, e un trendsetter. Rămâne de văzut câţi bărbaţi vor avea coaie să poarte fuste...

Givenchy nu este o casă care să fi fost murmurată la fiecare prezentare pentru îndrăzneala ei, asta până când nu a venit Galliano la putere. Deşi încearcă să se abţină pe cât posibil pentru colecţiile brand-ului francez, uneori mai calcă şi strâmb...

Când vine însă vorba de brand-ul propriu, John Galliano nu mai ţine cont de nicio regulă. Şi iese ce e mai jos. Da, deocamdată sunt încă ţinute scenografice, dar cum moda femeilor a evoluat atât de mult în ultimii 150 de ani, pe când cea a bărbaţilor a suferit doar mici schimbări, probabil că este momentul unei revoluţii şi în această zonă.

Un alt britanic teribil al modei, Alexander McQueen schimbă tricoul bărbătesc cu corsetul femeiesc. E şi asta o variantă...

Concluzionând: mă bucur că podiumurile se umplu de culoare şi forme ciudate şi aştept acelaşi suflu şi pe străzi, dar (şi aici este un DAR foarte important) trebuie ca şi bărbaţii să aibă simţul penibilului; la fel ca şi în cazul femeilor, dacă ai un corp nearmonios, nu te poţi îmbrăca atât de fistichiu. Acest gen de haine merge foarte bine pe cei pe care stă bine orice fel de îmbrăcăminte.

ÎN BUCHET

Sunt femeie. Cu tot ce presupune asta. Şi, implicit, îmi place să primesc flori. Totuşi buchetele nu s-au înghesuit să apară fără să fie vreo ocazie specială, gen ziua mea sau începutul de martie. Chiar şi aşa, pe sistemul "totul sau nimic", mi se pare îngrozitor de penibil când văd câte un tip rătăcit prin faţă pe la Unirii, de exemplu, sau la "mec" la Romană (aceste Mecca ale întâlnirilor bucureştene) cu un amărât de trandafir roşu în mână. Ok, e de apereciat gestul, dar este foarte-foarte penibil. E de prost gust. E meschinărie. Şi trecând peste părerea stric personală, dacă te duci la întâlnire cu fata, deci se presupune că petreci cel puţin vreo două ore cu ea, săraca floare trebuie să îndure căldură, fum şi lipsa apei.

Chestia asta îmi aduce aminte despre o povestire amuzantă. Am un amic care nu aduce niciodată flori femeilor. Nu consideră că trebuie să omoare o floare pentru a o duce unei femei. Şi pentru că odată o fostă prietenă de-a lui i-a zis că florile alea sunt deja omorâte, că nu le omoară el, la următoarea întâlnire el i-a adus un pui congelat. Şi ăla era deja omorât...

ÎN BALON

Se apropie aniversarea maică-mii şi, cum de nişte ani buni îşi doreşte să zboare cu balonul, am zis că asta ar fi soluţia perfectă pentru cadoul de ziua ei. Şi uite aşa, duminică dimineaţă, am decolat cu John Balon să vedem împrejurimile sudice ale capitalei. Zborul de vreo oră jumătate a fost lin şi plictisitor. Peisajul e frumos, dar nu simţi nimic. Pentru mine a devenit interesant abia la aterizare când ne-a zguduit puţin. Dar, pentru experienţă, pentru o activitate de agrement de weekend, e foarte mişto.