DESPRE TIMP...

Eram prin liceu când prietena mea mi-a spus despre cum se înţelege teoria relativităţii a lui Einstein. Sigur ştiţi şi voi povestea, dar mi se pare foarte tare. Pune pe cineva să stea o secundă cu mâna pe o plită încinsă şi i se va părea o oră. Pune pe cineva să stea o oră cu iubitul/iubita şi i se va părea o secundă. Mi se apre fantastic cum toţi ne raportăm teoretic la acelaşi sistem temporal, însă pentru fiecare din noi timpul curge altfel. Ora tot 60 de minute are, însă dacă mă aflam la cursul plicticos al cine ştie cărei fosile de la catedră în facultate (nu dau nume că nu-i furmos!), mi se părea insuportabil. Dar există locuri, întâlniri, activităţi pe care nici nu le simt, în care timpul se contractă. Nu am înţeles niciodată fizica în şcoală, deşi dădeam teză semestru de semestru. Nici măcar nu aş putea zice că sunt prea artistă pentru a o înţelege, pentru că eu, de felul meu, sunt foarte concretă, foarte matematică. Matematica, o ştiinţă mult mai abstractă decât fizica am prins-o din zbor, am simţit-o. Chimia mi s-a părut genială. Însă fizica m-a lăsat rece. Deşi în liceu am avut o profesoară excelentă. Probabil că războiul îl pierdusem prin generală când profa era total nepricepută în ale materiei pe care o preda, ca să nu zic proastă. Aşadar, timpul în forma fizică pentru mine a rămas un mister total. Şi atunci am încercat să îl înţeleg cu emisfera dreaptă şi cu spiritul meu animist. Şi am înţeles. Într-un fel. Mai bine zis, am simţit.

BOUTIQUE DU PAIN

Săptămâna trecută am fost la deschiderea oficială a celui mai nou bistro din Bucureşti, Boutique du Pain. Adică este un loc unde poţi mânca supă de ceapă, quiche, salate, sandvişuri, dar poţi şi cumpăra diferite tipuri de pâine care este absolut delicioasă. Şi au nişte smoothie-uri de fructe foarte bune. Dacă sunteţi prin centru, opriţi-vă pentru o masă la Boutique du Pain care este la parterul clădirii de birouri de vizavi de Cuando, pe strada Academiei.

DIN PASIUNILE COPILĂRIEI

Cine mă cunoaşte, ştie că sunt foarte pretenţioasă în ceea ce priveşte bărbaţii. Şi nu numai. :) Cred că am mai spus-o, dar nu sunt ipocrita care să spună că aspectul fizic nu contează. Ba contează! Evident, contează mai ales ce este dincolo de ambalaj, dar trebuie să îmi placă în primul rând ambalajul. Şi, chiar şi în condiţiile astea, sunt bărbaţi care nu se încadrează în tiparele masculilor frumoşi, dar care sunt totuşi extrem de dezirabili. Au acel ceva. Unul din ei este Gigi Gheorghiu pentru care femeile au făcut pasiune şi care îi contrariază pe toţi bărbaţii care nu pot înţelege fenomenul. Povestea mea cu acest mascul a început undeva în plină fază Oedipiană, pe vremea când aveam acasă un vinil cu un album de-al lui (sau chiar mai multe, dar pe ăsta îl ascultam foarte des), pe vremea când îmi petreceam verile la Alcor în Mamaia şi omul era cazat în acelaşi hotel, împreună cu Savoy şi alte vedete ale momentului şi pe vremea când ridica sălile în picioare cu "Unde dragoste nu e, nimic nu e", melodie care a rămas şi acum în topul preferinţelor mele. Şi uite aşa, am crescut, el a rămas complet neschimbat, femeile din toate generaţiile au în continuare o slăbiciune pentru el şi bărbaţii continuă să fie stupefiaţi de feromonii pe care îi aruncă în jur acest bărbos mic şi îndesat. Dacă mă întrebaţi dacă m-aş culca cu el, nu ştiu ce să răspund. La nivel conştient, nu cred că m-ar atrage, dar inconştientul are căile lui ascunse (cum altfel?!) de a acţiona.

LESBIANDRA

Mă distrează de fiecare dată când apare câte o nouă inepţie despre mine. De prin târg. Poate că asta despre care vă spun acum nu e cea mai nouă, dar e recurentă. Dacă aveţi noutăţi, le aştept cu entuziasm! ;) Aşadar, se vorbeşte din nou despre posibila mea orientare lesbiană. Probabil că faptul că lucrez cu femei dezbrăcate pe care pun mâna şi pe care le complimentez ca parte a job-ului contribuie la supoziţiile de homosexualitate. Poate şi faptul că niciun domn nu doreşte să se instaleze oficial în viaţa mea contribuie şi el la aceleaşi supoziţii. Şi sigur sunt de vină şi unele glume de ale mele cu persoane apropiate, dar făcute în spaţii publice. Ideea e în felul următor: bărbaţii adoră să vadă, să simtă două femei acţionând împreună. Homosexualitatea mi se pare la fel de normală ca şi heterosexualitatea şi ca bisexualitatea, e chestie de opţiune. Iar dacă vă aşteptaţi ca prin acest post să clarific nedumeririle, nu o voi face. Nu vreau nici să mă scuz, nici să alimentez fantasme. :D Aşa că fiecare crede ce vrea... :-P

HIPMOTION LA LADY FIT

Nu, nu mi-am schimbat sala de sport, ci ea s-a rebranduit. Acum se numeşte Lady Fit, schimbare anunţată odată cu redecorarea despre care vă povesteam acum ceva vreme. Odată cu noul nume, a apărut şi un site nou, frumos şi bine organizat, unde găsiţi toate informaţiile necesare despre clase, orar, masaj şi alte facilităţi.
De aseară, Cori a introdus şi un nou antrenament în program, cu un nou antrenor. El! Cum era prima oră, nu puteam lipsi de la eveniment. Sorin Bujoreanu ţine orele de HipMotion, un antrenament care se bazează pe mişcarea bazinului, a şoldurilor. Exact, o oră întreagă dai din fund în stânga şi dreapta. Este un antrenament excelent pentru zona mediană. Se face pe ritmuri latino în general, poate şi hip-hop un pic, lucrează abdomenul, fundul, lombarii şi picioarele. Iar dacă faptul că înveţi să dai bine din fund pentru salsa, samba sau alte dansuri nu vă convinge, mai ştiu eu un beneficiu pentru aprofundarea mişcărilor respective. ;) Da, da, chestia aia care îi cam înnebuneşte pe bărbaţi. Deci măcar şi pentru atâta lucru şi merită să veniţi la orele lui Sorin.

O POVESTE CU FINAL AŞTEPTAT

O discuţie purtată zilele trecute mi-a readus în atenţie o temă frecventă în societate. Povestea cu ea proaspăt ieşită din tumultul adolescenţei şi el în plină maturitate, eventual trecut deja printr-o căsnicie ratată. Şi parcă povestea asta se repetă la nesfârşit, nimeni neînvăţând nimic din ea. Evident că fiecare din noi vrea să îşi trăiască propriile experienţe, să urce propriile golgote şi speră că în cazul ei/lui va fi altfel. De câte ori nu am zis şi eu aşa!... Dar asta e o temă interesantă pentru că de fiecare dată se întâmplă la fel, deşi circumstanţele sunt altele, deşi personajele nu sunt aceleaşi, doar raportul de forţe rămâne constant. Povestea se scrie mereu la fel: el, un potent bărbat din toate punctele de vedere, trecut prin viaţă şi ea o tânără în jur de 20 de ani cu fluturi în cap. Ea vede în el figura paternală care îi poate oferi confort, siguranţă, protecţie şi tandreţe. El vede în ea tinereţea, propria virilitate, mândria şi marioneta care să îl măgulească. Se iubesc nebuneşte. El îi satisface ei toate poftele, iar ea este femeia trofeu, mereu în banca ei, mereu zâmbitoare şi topită după cel care îi face viaţa frumoasă, care o îmbracă, o duce în lume. Anii trec. Ea începe să crească. El rămâne la fel. E posesiv şi îşi apără avuţia. Pentru ea aceasta începe să nu mai fie un gest de iubire, ci unul de restricţionare. A umblat, a cunoscut oameni şi, mai mult decât orice, s-a maturizat. Din puştoaica cu aspiraţii de femeie, a devenit o adevărată femeie înfloritoare. Are pretenţii şi, mai rău!, păreri. Şi aici se rupe filmul. Ceea ce părea idila perfectă începe să se transforme într-un mariaj oarecare, cu certuri, acuzaţii şi regrete. Pentru că el începe să acuze că ea nu mai este cea pe care a cunoscut-o, de fapt cea pe care o putea ţine în lesă. Şi stau şi mă întreb: de ce nu putem noi toţi să acceptăm că oamenii se transformă pentru că şi noi ne transformăm deşi poate nu de dăm seama?

DECI SE POATE

De ceva vreme, încă de la deschidere, merg să îmi spăl maşina la o spălătorie din apropierea casei. Spre ruşinea mea, nu ştiu cum o cheamă, dar aşa, pentru puţină reclamă, vă spun că este exact vizavi de intrarea în complexul sportiv Steaua, lângă Home and Design Mall, în Ghencea. Ştiu că nu ar trebui să mă surprindă chestia asta, că asta ar trebui să fie starea de normalitate, dar în România aşa ceva e destul de rar întâlnit şi atunci vreau să îmi exprim aprecierea. Mă duc acolo constant pentru că mă simt tratată corespunzător. Am impresia că patroni sunt doi fraţi care sunt extrem de politicoşi cu clienţii. Îmi spăl rar maşina (ce-i drept!) deci nu se poate spune că au ajuns să mă cunoască şi că ar avea vreo slăbiciune pentru mine. Pur şi simplu la fel se poartă cu toţi clienţii. În plus, este un loc extrem de curat, nu ca toate şandramalele cârpite. Au preţuri absolut decente şi un loc de aşteptare confortabil, iar programul extrem de permisiv chiar şi pentru cei mai ocupaţi dintre noi. Dacă aş fi fost de la Pro Tv, acum aş fi zis: Jos pălăria!